La câteva zile de la anunțarea aplicației Codex pentru calculatoare, firma OpenAI introduce un nou model AI pentru codare, care poate face „aproape orice fac dezvoltatorii și profesioniștii pe un calculator”.
Modelul GPT-5.3-Codex ar putea crea „jocuri și aplicații extrem de funcționale și complexe de la zero în câteva zile”, susține compania.
Acesta este, de asemenea, mai rapid cu 25% față de modelul AI anterior, GPT-5.2.
Firma spune că este primul model care „a avut un rol esențial în crearea sa”. Echipa a folosit versiuni timpurii pentru a-și depana propriul antrenament, a-și gestiona propria implementare și a diagnostica rezultatele și evaluările testelor.
El este disponibil pentru abonații plătiți ai ChatGPT, în aplicația lansată recent, CLI, extensia IDE și pe web. Momentan, încă nu este disponibil API-ul.
„Cursa” pentru inteligență artificială
Lansarea vine în contextul în care firma concurentă Anthropic a lansat și ea un model important pentru Claude Code, Opus 4.6, aproape în același timp cu GPT-5.3-Codex. OpenAI și Anthropic plănuiseră inițial să lanseze cele două instrumente de codare agentică exact la aceeași oră, dar Anthropic și-a mutat data de lansare cu 15 minute, potrivit TechCrunch.
Anthropic a fost fondată de de frații Dario Amodei și Daniela Amodei, foști cercetători OpenAI, alături de Jared Kaplan, Jack Clark și Ben Mann.
Săptămâna aceasta, creatorul chatbot-ului Claude a precizat că utilizatorii nu vor vedea reclame, linkuri sponsorizate sau plasări de produse în apropierea conversaţiilor, în contextul în care OpenAI a anunţat că va testa reclame vizibile la finalul răspunsurilor ChatGPT, menţionând că acestea vor fi clar marcate şi nu vor influenţa conţinutul generat.