SpaceX, compania spațială și de AI deținută de Elon Musk, a încheiat un acord prin care cumpără startup-ul de codare cu inteligență artificială Cursor, printr-o tranzacție de acțiuni de 60 miliarde dolari, la câteva zile de la listarea istorică la bursă și la mai puțin de două luni de la anunțarea parteneriatului, potrivit TechCrunch.
Firma de dezvoltare software cu inteligență artificială oferea încă din aprilie să fie cumpărată pentru 60 miliarde dolari, așa cum am mai scris pe site.
Acordul este menit să ajute divizia AI a SpaceX, construită în jurul companiei xAI, cu care SpaceX a fuzionat la începutul acestui an, pentru a ajunge din urmă celelalte laboratoare AI. Achiziția Cursor se va finaliza, probabil, în al treilea trimestru al acestui an.
Colaborarea a fost anunțată în în contextul în care au ieșit informații conform cărora xAI ar fi început să închirieze putere de calcul din centrele sale de date către startup-ul de codare cu inteligență artificială Cursor, potrivit Business Insider.
Cursor a ajuns la valoarea de 29 miliarde dolari în luna noiembrie 2025, în urma unei runde de finanțare de 2,3 miliarde dolari, triplându-și valoarea în numai jumătate de an de la ultima rundă de finanțare, de care am mai scris pe StartupCafe.ro.
Anysphere a fost fondat acum 2 ani de către Michael Truell, Sualeh Asif, Arvid Lunnemark și Aman Sanger, cât erau studenți la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT).
Truell și Sanger au participat mai târziu la Neo Scholars, un program de mentorat pentru studenții de licență care se specializează în domenii tehnice. Neo, care conduce și un accelerator și un fond de capital de risc, a condus investiția pre-seed a Anysphere.
Produsul Anysphere este un asistent pentru programare bazat pe inteligență artificială folosit deja de inginerii Samsung, Perplexity, OpenAI și cei care lucrează la generatorul de imagini cu AI Midjourney, printre alții.
Cursor se integrează cu extensii, teme și setări de taste deja cunoscute pentru dezvoltatori, promite securitatea datelor prin modul dedicat, care păstrează codul generat local, poate prezice următoarele comenzi și permite scrierea și editarea codului prin limbaj natural, într-o interfață stil chatbot.
SpaceX anunță achiziția în contextul în care Elon Musk a „scris istorie” pe Wall Street, obținând 75 miliarde dolari de la investitori, în cel mai mare IPO de până acum, vineri, 12 iunie. La momentul transmiterii știrii, SpaceX valorează peste 2.500 miliarde dolari, valoarea unei acțiuni în companie a crescut la 192,5 dolari, iar Musk a devenit primul „trilionar” cunoscut din istorie.