Ministerul Economiei a modificat procedura de implementare a programului Startup Nation 2025, în vederea prelungirii sesiunii de înscriere a firmelor la granturile IMM de până la 250.000 de lei (aproape 50.000 EUR) fiecare, în condițiile în care numărul persoanelor juridice care au aplicat la finanțare este unul modest, cu o săptămână înainte de expirarea termenului inițial.
Prin Ordinul ministrului Economiei 2.338/2025, publicat miercuri în Monitorul Oficial, procedura de implementare a programului Startup Nation 2025 a fost modificată, iar acum prevede că:
„Aplicația electronică de înscriere va fi deschisă 45 de zile lucrătoare, începând cu ora 10:00 a primei zile de înscriere și până la ora 20:00 a ultimei zile de înscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului, dar nu mai târziu de 7 zile lucrătoare de la terminarea ultimului curs de formare în vederea dobândirii de competențe antreprenoriale în modulul 1 și modulul 3”.
Potrivit surselor StartupCafe.ro, procedura a fost modificată pentru a se prelungi perioada de aplicare pentru persoane juridice până se efectuează cursurile de formare antreprenorială a persoanelor fizice care s-au înscris în program.
Reamintim că în cadrul programului Startup Nation 2025, în perioada 15 aprilie-25 august 2025, în sesiunea dedicată persoanelor fizice s-au înscris la cursurile de antreprenoriat 25.594 de antreprenori aspiranți. Din aceștia, 14.120 de oameni au fost admiși pentru a face cursuri de antreprenoriat în program. Numai absolvenții acestor cursuri (cu diplomă sau certificat) pot merge mai departe în etapa de finanțare IMM. Practic, absolvenții de cursuri Startup Nation 2025 își deschid firme noi, iar aceste persoane juridice aplică propriu-zis la finanțarea de pînă la 250.000 de lei fiecare.
Sesiunea de înscriere la finanțare a persoanelor juridice a început la 1 octombrie 2025, fiind programată inițial să dureze 45 de zile lucrătoare, adică până pe 3 decembrie 2025.
Problema este că până miercuri, 26 noiembrie 2025, cu o săptămână înainte de deadline-ul inițial, aplicaseră la finanțare abia 547 de firme, mult sub numărul total de 7.750 de firme pe care programul și-a propus să le finanțeze. Antreprenorii care nu și-au finalizat cursurile, cu diplomă sau certificat de absolvire, nu pot aplica la finanțare cu firmele lor.
Cele 547 de persoane juridice înscrise până miercuri seara se împart în următoarele categorii, după categoriile de persoane fizice eligibile care le-au fondat:

De asemenea, Ministerul Economiei are în vedere deschiderea unei ni sesiunii de înscrieri pentru persoanele fizice, la cursurile de antreprenoriat, pentru a putea consuma bugetul pus la dispoziție.
Reamintim că ediția 2025 a programului Startup Nation beneficiază de un buget total de aproape 446,1 milioane EUR din fonduri euroene și de la bugetul de stat. Contribuția Uniunii Europene reprezintă 365,8 milioane EUR. Banii provin din Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027, care este susținut din Fondul Social European Plus, parte a Politicii de Coeziune a Uniunii Europene.