Un număr de 6.312 firme au fost radiate la nivel național în luna ianuarie 2026, în scădere ușoară față de aceeași perioadă a anului 2025, potrivit datelor disponibile la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), centralizate la nivel județean.
Numărul este aproape similar cu cel înregistrat în aceeași perioadă din 2025, când au fost consemnate 6.327 de radieri.
Cele mai multe radieri în perioada 1 - 31 ianuarie 2026 au fost înregistrate în București (1.172), în creștere față de 1.067 în ianuarie 2025 (+9,8%).
Capitala este urmată de județul Constanța, cu 298 de radieri, semnificativ peste nivelul de 181 consemnat în perioada similară a anului trecut (creștere de aproximativ 65%) și de Timiș, unde au fost radiate 267 de firme, ușor sub nivelul de 286 din ianuarie 2025 (-6,64%).
De asemenea, un număr ridicat de radieri a fost consemnat în Ilfov (232, față de 177 în 2025), Cluj (228, față de 275), precum și în Bihor și Iași, cu câte 212 firme radiate în ianuarie 2026. În cazul Iașiului, numărul radierilor a scăzut semnificativ față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost înregistrate 318 radieri.
Totodată, Galați e județul „surpriză”, cu o creștere de peste 166% a radierilor între ianuarie 2025 (77) și ianuarie 2026 (205). La polul opus, cele mai puține radieri au fost consemnate în Ialomița, cu 32 de firme radiate, nivel apropiat de cel din ianuarie 2025 (31), precum și în Călărași (44), Mehedinți (45) și Giurgiu (48).
Click pentru a extinde:

Amintim că anul 2026 a adus și modificări fiscale pentru mediul de afaceri, inclusiv schimbări la regimul de impozitare al microîntreprinderilor. Astfel, prin OUG „trenuleț” nr. 89/2025 s-a eliminat cota de impozitare de 3% pe venitul microîntreprinderii. Așadar, de la 1 ianuarie 2026, avem o singură cotă de impozit, de 1%, aplicabilă firmelor cu cifra de afaceri până în 100.000 EUR.
Pentru anul 2026, era deja prevăzută în Codul fiscal scăderea pragului maxim de la 250.000 la 100.000 EUR, cifră de afaceri pentru impozitul pe microintreprindere.
În 2025, impozitul pe venitul microîntreprinderii a fost de 1% pentru firmele cu cifra de afaceri până în 60.000 EUR și 3% pentru firmele cu cifra de afaceri peste 60.000 EUR, dar până în 250.000 EUR.
Totodată, pentru anul 2026, Ordonanța de urgență 8/2026, așa-numitul pachet de relansare economică și stimulare a investițiilor, a adus o flexibilizare a regimului microîntreprinderilor.
În cazul microîntreprinderilor nou-înființate s-a majorat termenul de angajare inițială, de la 30 de zile la 90 de zile, pentru întreprinderile nou-înființate. În situația în care microîntreprinderea are un singur salariat și contractul de muncă aferent încetează, se menține termenul de 30 de zile pentru angajarea unei noi persoane și se propune ca în cazul în care această condiție nu este îndeplinită ieșirea din regimul microîntreprinderilor să se aplice începând cu trimestrul următor celui în care a încetat raportul de muncă.
Totodată, vânzările ocazionale de utilaje (mijloace fixe) nu mai sunt incluse în plafonul de 100.000 euro, prevenind trecerea forțată la impozit pe profit în cazul modernizării echipamentelor. De asemenea, o altă prevedere a ordonanței este cea referitoare la situația în care unicul angajat care intră în concediu medical – perioada de peste 30 zile de concediu nu mai duce la pierderea regimului fiscal de microîntreprindere.
Prin OUG nr. 8/2026 s-a actualizat și plafonul pentru mijloace fixe, în sesnul că bunurile cu o valoare de până la 5.000 lei (față de 2.500 lei anterior) pot fi acum trecute direct pe cheltuieli.