Aproape jumătate din candidații români au încercat să-și schimbe jobul cel puțin o dată în ultima lună (studiu) 46% dintre candidații participanți la un studiu au declarat că s-au aflat în mod activ în căutarea unui loc de muncă în ultima lună, iar principalul motiv a fost situația financiară a lor, potrivit unui comunicat transmis, joi, StartupCafe.ro. 32% au spus că sunt nemulțumiți de salariul lor la momentul participării la sondajul eJobs România...
UE derulează anchete asupra industriei de jocuri video. 9 companii vizate, printre care și Ubisoft, Mojang (Minecraft) și Riot Games (Valorant, League of Legends) Rețeaua de Cooperare pentru Protecția Consumatorilor (CPC), formată din autoritățile naționale de protecție a consumatorilor din statele membre, alături de Comisia Europeană, lansează acțiuni coordonate la nivelul Uniunii Europene în legătură cu 9 companii de jocuri video, având ca scop protecția drepturilor jucătorilor. Rețeaua urmărește aplicarea Principiilor-cheie privind monedele virtuale din jocuri, un set de...
Peste jumătate din adolescenții români folosesc inteligența artificială pentru învățare zilnic sau aproape zilnic (studiu Google) Majoritatea adolescenților din România folosesc AI pentru proiecte creative și pentru învățare zilnic sau aproape zilnic, arată datele unui studiu Google transmis, miercuri, StartupCafe.ro. Adolescenții văd tehnologia ca pe un instrument important pentru învățare, descoperire, creativitate și conectare, recunoscând totodată importanța menținerii unui echilibru, a gândirii critice și a protejării propriei stări de bine, conform...
O companie românească de vânzări se extinde în Bulgaria, Germania și Ungaria O firmă de vânzări din România își extinde operațiunile în Bulgaria, Germania și Ungaria, unde dezvoltă echipe comerciale locale pentru companii din zona software enterprise și servicii B2B, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro. TNX dezvoltă un model comercial adresat în principal companiilor din țările menționate care implementează soluții software enterprise. Firma spune că vizează...
Avertisment DNSC: Tentative de fraudă prin e-mailuri și apeluri false. Atacatorii se folosesc și de identitatea Provident Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unor noi tentative de fraudă raportate de utilizatorii din România, în care atacatorii se folosesc de apeluri telefonice false pentru a contacta victimele, despre care spun că ar fi implicate într-o operațiune de spălare de bani la Bursa de Valori București. Atacatorii se dau drept „analiști financiari”...
UE alocă încă 500 milioane EUR pentru cercetare și inovare în cadrul programului Horizon Europe și lansează două apeluri Comisia Europeană a alocat astăzi o sumă suplimentară de 500 de milioane EUR programului emblematic al UE pentru cercetare și inovare Horizon Europe (Orizont Europa) pentru perioada 2026-2027. Cu această sumă suplimentară, bugetul total al programului se ridică în prezent la aproximativ 14,8 miliarde EUR pentru cei doi ani, transmite Comisia într-un comunicat. În plus,...
Bucharest Food Week revine în primăvara anului 2027 După o primă ediție în care peste 18.000 de oaspeți au ajuns în restaurantele participante la Bucharest Food Week, evenimentul revine în primăvară, între 10 și 16 mai 2027, potrivit unui comunicat transmis, marți, StartupCafe.ro. Organizatorii au început deja sǎ planifice calendarul evenimentelor şi promit şi mai multe surprize. „Pentru ediția din primǎvarǎ, vom avea...
Provocările hackathonului NASA Space Apps Challenge 2026 NASA Space Apps Challenge, cel mai mare hackathon global dedicat spațiului și științei, care se va desfășura la nivel local în București și în Cluj-Napoca, a anunțat provocările pentru cea de-a XIV-a ediție a competiției, cu tema „The Next Frontier” – Următoarea frontieră, potrivit unui comunicat transmis, marți, StartupCafe.ro. Evenimentul va avea loc în weekendul...
O companie din grupul românesc AROBS lansează o soluție de analiză cu inteligență artificială a flotelor auto SASFleet Tracking, companie care face parte din grupul românesc AROBS, specializată în soluții de monitorizare și management al flotelor auto, lansează Safe Drive AI, care folosește inteligența artificială pentru interpretarea datelor telematice și estimarea costurilor generate de comportamentul la volan, potrivit unui comunicat transmis, marți, StartupCafe.ro. Soluția le arată administratorilor de flote unde apar cele...
PNRR: Fondul de investiții EGV investește jumătate de milion EUR într-un startup AI românesc Fondul de investiții Early Game Ventures anunță, marți, într-un comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe.ro, că investește 500.000 EUR în runda pre-seed a startup-ului românesc Kyndred, care construiește „companioni AI”. Fondurile atrase în această rundă vor fi direcționate integral către accelerarea dezvoltării produsului (îmbunătățirea funcționalităților companionului Maya, dezvoltarea altor companioni), creșterea portofoliului de clienți și dezvoltarea...