Microsoft, Google și Continental sunt pe primele locuri în topul celor mai doriți angajatori de către români, care cuprinde răspunsuri atât de la tineri aflați la început de carieră, cât și de la profesioniști din domeniile IT, inginerie, științe sociale și economice, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro.
Studiul „Cei mai doriți angajatori”, derulat de firma Catalyst Solutions în perioada noiembrie 2024 – aprilie 2025, reprezintă cel mai amplu instrument de evaluare a atractivității angajatorilor la nivel național, oferind o perspectivă detaliată asupra comportamentului și așteptărilor candidaților față de angajatorii locali.
Acestaa fost realizat la nivel național, pe baza a 12.161 de răspunsuri libere, neasistate ale respondenților. Top 100 Cei mai doriți angajatori este un clasament realizat în baza răspunsurilor la întrebarea: „Care este topul primilor 5 angajatori pentru care îți dorești să lucrezi?”.
Numărul ridicat de nominalizări pentru titlul de cel mai dorit angajator poate fi influențat de factori precum dimensiunea organizației, prezența geografică extinsă sau varietatea rolurilor disponibile în cadrul companiei.

Pe primele 10 locuri se află:
- Microsoft
- Continental
- Oracle
- Bosch România
- Amazon
- ING Bank România
- IBM România
- Banca Transilvania
- eMAG
Pe lângă Top 100 Cei mai doriți angajatori, ediția din acest an aduce două noutăți importante: Top New Entry și, în premieră, Top Great Company Culture.
Top New Entry evidențiază companiile care au intrat pentru prima dată în top 100 Cei mai doriți angajatori, organizații care au reușit să atragă atenția prin practici de management, cultură organizațională sau beneficii oferite angajaților și astfel să se poziționeze ca un angajator de top în România.

Totodată, anul acesta este prezentat în premieră și Top Great Company Culture, un clasament care pune accentul pe cultura organizațională și pe modul în care aceasta contribuie la atractivitatea angajatorului. Acest top răspunde interesului crescut al candidaților pentru un mediu de lucru prietenos, echilibrul între viața profesională și cea personală, precum și pentru atmosfera relaxantă din cadrul companiilor. Astfel, pe lângă criterii precum pachetul salarial sau oportunitățile de dezvoltare, cultura organizațională devine un factor cheie în alegerea angajatorului dorit.

Datele colectate sunt prelucrate și organizate sub formă de rapoarte diferențiate în funcție de interesul candidaților pentru anumite industrii, de background-ul academic și nivelul de experiență. Tipurile de rapoarte disponibile sunt: Business, Engineering, IT&C, Retail, FMCG, BPO.