Cinci fermieri din comuna Căpușu Mare (județul Cluj) vor livra roșii convenționale și bio către magazinele Carrefour din România pe tot parcursul anului, anunță retailerul alimentar.
Producătorii funcționează ca o cooperativă și cultivă două hectare de sere. Prin asocierea cu lanțul de supermarketuri, aceștia au acces la o piață națională extinsă, au vizibilitate comercială și suport pentru optimizarea logisticii, ceea ce le permite să își concentreze resursele pe creșterea eficienței și îmbunătățirea calității producției.
„Fiecare nouă cooperativă deschisă ne apropie de comunitățile din întreaga țară, contribuind la dezvoltarea rețelei noastre de producători locali de peste 1500 de parteneri. Prin aceste inițiative susținem economia locală, sprijinim familiile de fermieri români și oferim consumatorilor produse proaspete, cultivate responsabil. Căpușu Mare este cel mai recent exemplu al acestui angajament, iar progresul partenerilor locali este pentru noi un motiv real de mândrie”, declară Jagoda Zientara, director comercial în cadrul Carrefour România.
Fermierii din Căpușu Mare vor livra roșii bio din aprilie până în noiembrie și convenționale - din octombrie până în iulie. Recoltarea și ambalarea se fac în aceeași zi, pentru a-și păstra prospețimea. Cantitatea anuală livrată se ridică la circa 400 de tone.
Parteneriatul dintre Carrefour și unul dintre membrii fondatori ai cooperativei, Bio Culture, a debutat în 2016, odată cu aderarea la Creștem România BIO, inițiativă menită să susțină producția locală de fructe și legume ecologice. De când s-a alăturat proiectului, compania a livrat către Carrefour aproximativ 900.000 de unități de produs.

Rezultatele obținute au determinat integrarea producătorului în programul Grădina Noastră.
„Povestea noastră alături de Carrefour a început în 2016, ca furnizor local în județul Cluj, iar în 2017 am extins livrările la nivel național. Ne-am dezvoltat împreună cu programul Creștem România BIO, iar acest proiect a avut un impact major asupra activității noastre și ne-a ajutat să evoluăm. Astăzi, continuăm drumul alături de Carrefour, fiind parte din Grădina Noastră. Înființarea cooperativei a fost un pas firesc pentru a le oferi clienților produse românești, într-un mod durabil și sustenabil. Ne-am dorit o creștere organică și posibilitatea de a livra roșii pe tot parcursul anului. Dorim să rămânem în continuare un partener de încredere, capabil să livreze exact ceea ce își doresc clienții”, transmite Alina Nedeluș, reprezentant al cooperativei Grădina Noastră din Căpușu Mare.
Programul reunește 14 cooperative partenere, care însumează aproximativ 390 de familii de producători. Acestora li se adaugă alte 18 cooperative ce activează sub brand propriu, consolidând o rețea de parteneriate locale.
Până în prezent, în anul 2025, producătorii din rețeaua Grădina Noastră au livrat 26,5 milioane de unități de vânzare în produse în magazinele Carrefour.