Rețeaua de magazine Carrefour România continuă extinderea rețelei de producători „ultra-locali”, printr-un proiect care vrea să sprijine micii antreprenori români și aduce pe rafturile magazinelor produse realizate în comunitățile locale, și anunță că a atins pragul de 100 de astfel de afaceri mici listate în magazine, potrivit unui comunicat transmis, joi, StartupCafe.ro.
La nivel național, Carrefour colaborează cu o rețea de peste 1.000 de producători ultra-locali de produse alimentare, situați la o distanță de maximum 50 km față de magazine. Acestui ecosistem i se alătură acum cei peste 100 de parteneri din programul „De aici, de aproape”, adresat micilor producători și artizani cu număr mic de angajați, care își desfășoară activitatea în aceeași rază de proximitate.
De regulă, acești producători întâmpină dificultăți în a ajunge pe rafturile marilor lanțuri de retail. Prin acest demers, Carrefour spune că vrea să le ofere acces la o rețea de comerț națională, susținând un lanț de aprovizionare mai scurt.
„Parteneriatele cu producătorii români stau la baza modului în care dezvoltăm oferta de produse și ne apropiem de comunitățile locale. De-a lungul anilor, am dezvoltat tot mai multe parteneriate, evenimente și programe speciale de susținere a acestora, iar acum ducem aceste eforturi mai departe într-o manieră coerentă și integrată prin proiectul De aici, de aproape. Credem cu tărie că micii producători reprezintă o componentă importantă a economiei locale, motiv pentru care am dezvoltat acest proiect, am identificat producători la nivel local și am creat un cadru de colaborare special adaptat dimensiunii și capacității lor. Prin această extindere, am reușit să depășim pragul de 100 de noi furnizori listați în magazinele noastre în doar câteva săptămâni și vom crește semnificativ numărul odată ce proiectul va fi implementat la nivel național”, declară Gilles Ballot, CEO Carrefour România.
Proiectul este deja implementat în 13 localități la nivel național, printre care se numără: Piatra Neamț, Roman, Satu Mare, Botoșani, Sibiu, Târgu Jiu, Focșani, Oradea, Cluj, Iași, Florești, Mediaș, Timișoara.
Cei peste 100 de producători ultra-locali aduc pe rafturile magazinelor peste 1.400 de produse locale, de la băcănie (făină, paste, miere, dulceață, ulei, oțet, murături), până la mezeluri și lactate, panificație (prăjituri, cornulețe, pâine, chec și cozonaci) și băuturi (sucuri și siropuri naturale, apă tonică, bere artizanală).

Astfel, clienții pot opta pentru:
- mezeluri ca guanciale, pancetta, salam cu ierburi în Vrancea;
- produse din carne precum cârnați, costițe, jambon, sau pateu de mangaliță în Timiș;
- băuturi naturale din cătină, siropuri de afine, cireșe sau flori de păpădie în Gorj;
- sucuri bio de mere, vișine și cătină în Bihor;
- dulceață de prune ardelenească și siloviță de prune în Cluj;
- miere cu caramel sărat sau chili și pâine de Tășnad în Satu Mare;
- dulceață de usturoi și de trandafiri în Botoșani;
- ciocolată cu caramel sărat sau matcha în Iași;
- șerbeturi de fructe, precum cel de mandarine, măr cu scorțișoară sau fagi în Neamț.

Toate produsele respectă standarde de calitate și siguranță privind etichetarea, incluzând informații clare despre denumire, gramaj, ingrediente, valori nutriționale și termen de valabilitate. De asemenea, la recepția produselor sunt verificate avizele și declarațiile de conformitate, iar livrările sunt realizate în condiții controlate de igienă și temperatură, pentru a garanta calitatea produselor ajunse pe raft.
Micii antreprenori locali care vor să facă parte din acest program pot contacta adresa de e-mail ro_deaproape@carrefour.com.