Timp de două zile, Sala Palatului din București găzduiește conferința YouForum, parte a evenimentului educațional IUF – The International University Fair, la care vor vorbi diferiți invitați din domenii ca antreprenoriat, marketing, media și tehnologie, potrivit unui comunicat transmis, vineri, StartupCafe.ro.
Evenimentul IUF aduce în prim-plan, în ediția aceasta, o întrebare care preocupă tot mai mulți tineri: cum îți alegi cariera într-o lume în care inteligența artificială schimbă rapid piața muncii?
Conferința YouForum este dedicată tinerilor care vor să înțeleagă mai bine ce competențe vor conta în viitor și cum pot lua decizii educaționale informate.
Conform analizelor World Economic Forum, aproximativ 44% dintre competențele de bază ale angajaților vor suferi schimbări în următorii cinci ani, iar peste 60% dintre locurile de muncă existente vor fi influențate de inteligența artificială. În același timp, estimările arată că 85% dintre joburile care vor exista în 2030 nu au fost încă inventate.
Evenimentul va reuni invitați care vor discuta despre parcursul lor profesional și despre modul în care tinerii își pot construi o carieră adaptată noilor realități ale pieței muncii.
Printre speakerii prezenți la conferință se numără:
- Dan Oros - COM Google Central and Eastern Europe;
- Ioana Chereji - Head of Communications UNTOLD;
- George Moroianu - CEO Flip.ro, Forbes 30 under 30;
- Romina Banu - Founder Common House;
- Lucian Bădilă (foto) - Co-Founder 5 to go;
- Alexandru Ion - actor și fondator IDEO IDEIS.
După discuțiile din cadrul YouForum, participanții pot face și primul pas concret spre viitorul lor academic. La IUF, tinerii au posibilitatea să aplice gratuit la universitatea pe care și-o doresc.
În luna martie vor fi organizate două ediții IUF - The International University Fair. În București, pe 14-15 martie, la Sala Palatului, și în Timișoara, pe 17 martie, la Iulius Congress Hall.
Pentru a participa la eveniment, cei interesați vor completa un formular de înregistrare pe site-ul IUF - The International University Fair și vor achita o taxă de 10 lei la intrarea în locație.