Compania petrolieră rusă Lukoil, supusă sancţiunilor SUA, a acceptat să vândă grupului american Carlyle majoritatea activelor sale din străinătate, relatează joi Reuters, citată de News.ro. Astfel, americanii ar putea prelua și rafinăria Petrotel-Lukoil de la Ploiești și benzinăriile Lukoil din toată România.
Tranzacția anunțată acum, care implică active Lukoil estimate la 22 de miliarde de dolari, aşteaptă aprobarea din partea guvernului SUA.
În conformitate cu sancţiunile impuse de SUA din cauza acţiunilor Rusiei în Ucraina, Trezoreria SUA a acordat Lukoil termen până la 28 februarie pentru a-şi vinde portofoliul global.
Dacă va fi finalizată, vânzarea va pune capăt expansiunii internaţionale a Lukoil, cea mai expusă companie rusă pe pieţele energetice internaţionale.
Lukoil a declarat într-un comunicat oficial că a convenit cu grupul Carlyle să vândă unitatea sa LUKOIL International GmbH (Austria), care se ocupă de activele străine ale companiei ruse. Acestea includ operaţiuni în Europa, Orientul Mijlociu, Africa, Asia Centrală şi Mexic şi variază de la o participaţie majoritară în câmpul petrolifer West Qurna 2 din Irak până la rafinării în Bulgaria şi România.
„Acordul semnat nu este exclusiv pentru companie şi este supus unor condiţii prealabile, cum ar fi obţinerea aprobărilor necesare din partea autorităţilor de reglementare, inclusiv permisiunea Oficiului de Control al Activelor Străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei SUA pentru tranzacţia cu Carlyle”, a precizat Lukoil.
Carlyle a declarat într-un comunicat că tranzacţia era condiţionată de verificările necesare şi de aprobările autorităţilor de reglementare.
În România, Lukoil deține rafinăria Petrotel de la Ploiești, din anul 1998, prin compania locală Petrotel Lukoil SA. Rafinăria ploieșteană a fost înființată în anul 1904 de americani. Mai exact, de Societatea Româno-Americană, investiție realizată în România de Standard Oil, colosul petrolier fondat de magnatul John D. Rockefeller.
De asemenea, firma Lukoil Romania SRL operează o rețea de 321 stații de distribuție a carburanților, cu 3.900 de angajați, în toată România.
Afacerile din România sunt deținute de LITASCO SA, o subsidiară a Lukoil înregistrată în Elveția.
Presiunea sancțiunilor asupra Lukoil
Lukoil şi cel mai mare producător de petrol din Rusia, Rosneft, au fost sancţionate de SUA în octombrie anul trecut pentru ceea ce Washingtonul a numit progresul lent al negocierilor de pace dintre Rusia şi Ucraina.
Sancţiunile fac parte dintr-o iniţiativă a preşedintelui american Donald Trump de a forţa Rusia să accepte un acord pentru a pune capăt conflictului din Ucraina, cel mai sângeros război european de după al Doilea Război Mondial.
Diverse surse au afirmat că cel puţin o duzină de potenţiali cumpărători şi-au exprimat interesul de a achiziţiona activele Lukoil, printre care Carlyle, marile companii petroliere americane Exxon Mobil şi Chevron, conglomeratul IHC din Abu Dhabi şi Midad Energy din Arabia Saudită.
Carlyle gestionează active în valoare de 474 miliarde de dolari, acoperind trei segmente de afaceri şi 660 de vehicule de investiţii.
Lukoil a declarat că acordul nu include activele sale din Kazahstan.
Kazahstanul a precizat miercuri că a depus o ofertă oficială către autorităţile americane pentru achiziţionarea participaţiilor Lukoil în proiectele energetice ale ţării.
Acţiunile includ Caspian Pipeline Consortium, principala poartă de acces pentru exporturile de petrol din Kazahstan, precum şi cel mai mare câmp petrolier al ţării, Tenghiz.
Trezoreria SUA a blocat până acum două încercări de cumpărare a activelor Lukoil, mai întâi o tranzacţie între Lukoil şi grupul comercial elveţian Gunvor în octombrie, apoi un schimb de acţiuni propus de Xtellus Partners, fosta filială americană a băncii ruse VTB, în decembrie.