Antreprenorii grupați în confederația patronală IMM România anunță, într-un comunicat transmis, luni, StartupCafe.ro, că organizația este partenera proiectului RO AI Factory, prima infrastructură națională de inteligență artificială, care va fi construită de ICI București și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București.
RO AI Factory va ajuta IMM-urile să treacă de la folosirea tehnologiei la crearea de soluții proprii bazate pe inteligență artificială, oferindu-le acces la resurse, instruire și suport specializat.
In calitate de partener al proiectului, IMM România va conecta infrastructura de cercetare și mediul de afaceri, asigurându-se ca întreprinderile mici și mijlocii din România vor beneficia direct de această oportunitate strategică.
De asemenea, confederația patronală își propune să contribuie activ la integrarea întreprinderilor mici și mijlocii în infrastructura națională de IA astfel încât acestea să răspundă cât mai bine nevoilor reale ale mediului de afaceri. De asemenea, va susține organizarea unor sesiuni de informare, programe de formare și ateliere de lucru, facilitând conexiunea între mediul privat și resursele tehnice puse la dispoziție de AI Factory.
„Proiectul va pune la dispoziția IMM-urilor instrumente de calcul de înaltă performanță, prin computere specializate, platforme de date și suport tehnologic dedicat. De asemenea, inițiativa include servicii de consultanță pentru dezvoltarea de soluții proprii și programe de formare menite să susțină inovarea în rândul afacerilor locale”, a declarat Florin Jianu, președinte de onoare IMM România.
Reamintim că RO AI Factory a fost aleasă recent, în cadrul ultimei runde de evaluare a programului EuroHPC – AI Factories, o inițiativă europeană dedicată dezvoltării de centre de inteligență artificială și supercomputing, alături de alte proiecte din Cehia, Spania, Polonia, Lituania și Olanda, așa cum am mai scris pe site.
Noua fabrică de inteligență artificială va fi construită de Politehnica București și de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București, alături de un consorțiu solid de parteneri naționali din cercetare, educație și industrie.