Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis, miercuri, la solicitarea StartupCafe.ro, unele informații relevante, care arată dimensiunea pe care a căpătat-o situația neplăcută în care au ajuns acum unii antreprenori care au accesat granturile IMM de câte 50.000-500.000 EUR pentru retehnologizarea firmelor, sub forma ajutoarelor de redresare din criza COVID-19, POC 4.1.1 și 4.1.1 Bis. Acum, MIPE are o soluție pentru antreprenorii afectați: să dea ministerul în judecată.
Sunt 40 de proiecte IMM pentru care statul cere acum firmelor beneficiare să dea înapoi o parte din ajutoarele accesate prin schemele 4.1.1 și 4.1.1 Bis, din cadrul Programului Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020, conform datelor oficiale comunicate acum de MIPE.
La 3 ani și jumătate de la încheierea pandemiei COVID-19, comunitatea antreprenorială StartupCafe.ro trebuie să abordeze din nou problema ajutoarelor promise de stat, din fonduri europene și de la buget, firmelor românești, să facă investiții pentru redresare din criza de atunci, în cadrul a două scheme de finanțare gestionate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Vorbim iarăși despre Măsurile POC 4.1.1 și POC 4.1.1 Bis din cadrul vechiului Program Operațional de Competitivitate (POC) 2014-2020, finanțat din Politica de Coeziune a Uniunii Europene.
Abia în 2023 (în august, respectiv în octombrie) au fost repornite ajutoarele COVID-19 pentru investiții IMM, sub forma măsurilor 4.1.1 și 4.1.1 Bis. Oamenilor li s-au promis, de data aceasta, ajutoare de câte 50.000-500.000 EUR pentru retehnologizare. 4.423 de firme au depus proiecte, cerând ajutoare nerambursabile în valoare totală de 6,8 miliarde lei (aproape 1,4 miliarde EUR) în anul 2022. Dintre acestea, 2.183 de firme au reușit să semneze contracte de finanțare. Apoi, 1.917 dintre ele au început proiectele. Din aceste IMM-uri, 1.578 au implementat proiectele, conform datelor din noiembrie 2024.
Suntem în decembrie 2025, iar acum unii dintre antreprenorii care au accesat aceste finanțări s-au trezit că le cere statul banii înapoi, pe motiv că au făcut prea târziu plăți către furnizori.
„În baza constatărilor emise de Autoritatea de Audit și în urma verificării Cererilor de plată respectiv Cererilor de rambursare aferente cererilor de plată depuse în cadrul Apelului 4.1.si 4.1.1 bis, Autoritatea de Management a identificat plăți efectuate de beneficiari în afara perioadei de eligibilitate a proiectului, stabilită prin contractul de finanțare și regulamente europene și naționale aplicabile, respectiv după data de 31.12.2023. Astfel, a rezultat un număr de 40 de Beneficiari/proiecte care au efectuat plăți după data de 31.12.2023 și pentru care AMPOC va aplica prevederile din OUG nr.66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora” - a transmis MIPE, miercuri, 17 decembrie 2025, pentru StartupCafe.ro.
Ministerul nu ne-a putut comunica și suma care este supusă deciziilor de recuperare a ajutorului, în condițiile în care sunt corecții parțiale.
„În prezent, cele 40 de proiecte se află în verificare la structura de control din cadrul AMPOC, iar până la finalizarea verificărilor conform OUG nr.66/2011, nu vă putem comunica suma exactă pentru cele 40 de proiecte. Conform art.21 alin.(13) din OUG nr.66/2011 cu completările și modificările ulterioare “Verificările se finalizează prin întocmirea unui proces- verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, în situațiile în care se identifică creanțe bugetare de recuperat aferente neregulii constatate.” Astfel, dacă în urma verificărilor suspiciunea nu se confirmă sau se confirmă fără impact financiar, se va emite un raport de control/o notă de închidere a suspiciunii de neregulă” - a transmis MIPE.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vine și cu soluția rămasă firmelor afectate de retragerea ajutoarelor:
„Împotriva titlului de creanță, debitorul poate formula contestație în condițiile și termenele stabilite de prezenta ordonanță de urgență. Astfel, autoritatea emitentă a titlului de creanță se va pronunța prin decizie motivată cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestației sau la respingerea ei, în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestației sau a completării acesteia”.
Concret, MIPE le impută beneficiarilor sumele plătite către furnizorii de echipamente și servicii din cadrul proiectelor după data de 31 decembrie 2023:
„Conform O.U.G nr. 36 din 17 mai 2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaționale finanțate în perioada de programare 2014-2020 art.3, lit. c) „data finală de eligibilitate a cheltuielilor achitate de beneficiari - data până la care cheltuielile efectiv plătite de beneficiari pentru punerea în aplicare a operațiunilor finanțate din fondurile europene 2014-2020, potrivit contractelor de finanțare legal încheiate, realizate cu aplicarea prevederilor legale naționale și ale Uniunii Europene aplicabile, sunt eligibile și pot fi rambursate de Comisie, cu excepția cheltuielilor efectuate în cadrul instrumentelor financiare, respectiv 31 decembrie 2023, în conformitate cu prevederile art. 65 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, cu modificările și completările ulterioare”.
Potrivit Cererii de finanțare, beneficiarul declară pe propria răspundere că „asigur resursele financiare necesare implementării proiectului, în conformitate cu cele menționate în bugetul proiectului”.
Potrivit Instrucțiunii 67/2023 emisă de AMPOC:
Art.1 – (1) Cheltuielile solicitate la rambursare în cadrul cererilor finale de rambursare sunt eligibile dacă, potrivit documentelor justificative/probante, sunt efectiv plătite până la data de 31.12.2023;
(2) Toate cheltuielile efectuate de beneficiarii POC în cadrul Acțiunii 4.1.1 și 4.1.1 bis după data de 31 decembrie 2023 revin în sarcina exclusivă a beneficiarilor.
Totodată, prin Art. 7 alin. (1) din Contractul de Finantare ”Beneficiarul are obligația și responsabilitatea să asigure managementul și implementarea Proiectului în concordanță cu prevederile acestui contract, ale legislației europene și naționale aplicabile”.
Potrivit art.18, alin.(11) si (17) din H.G.93/2016 beneficiarii/liderii de parteneriat/parteneri pot efectua plățile în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la încasarea sumelor, însă fără a se depăşi perioada de finalizare a programului aferent, respectiv 31.12.2023 prevăzută la art.65 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Conform art.2 alin. (2) din Contractul de Finanțare „Perioada de implementare a Proiectului este de la data semnării contractului, la care se adaugă, dacă este cazul, şi perioada de desfăşurare a activităţilor proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanţare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor și nu va depăși data de 31.12.2023.”
Totodată, potrivit art. 2 alin.(1) din H.G. nr.399/2015 „pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții cu caracter general:
a) să respecte prevederile art. 65 alin.(2)-(5) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, precum și perioada de implementare stabilită de către autoritatea de management prin contractul/decizia/ordinul de finanțare; (...)”.
De asemenea, Anexa nr.1 – Condiții specifice la contractul de finanțare nr. 711/POC/411/AS/06.02.2023, capitolul (e) Condiții specifice Programului Operațional Competitivitate, Eligibilitatea cheltuielilor, alin. (2) prevede ca: ”Orice cheltuială efectuată după expirarea perioadei de implementare a proiectului prevăzută la art. 2 alin (2) din Condiții generale, va fi suportată de către Beneficiar.”
Coroborând prevederile menționate mai sus, cheltuielile plătite de către beneficiar după data de 31.12.2023 nu sunt eligibile.
În momentul semnării contractului de finanțare, Beneficiarul are obligația și responsabilitatea să asigure managementul și implementarea proiectului în concordanță cu legislația europeană și națională aplicabile”.