Dacă ai avut în 2024 venituri din depozite bancare și acestea au depășit 6, 12 și 24 de salarii minime, atunci trebuie să depui Declarația unică 2025 și să plătești CASS.
Data limită în acest an este 26 mai, atât pentru depunere, cât și pentru plată.
ATENȚIE: Nu se plătește la valoarea depozitului, ci la câștigul rezultat din dobânzile primite.
În plus, trebuie să știi că CASS nu se reține la sursă, ca în cazul impozitului pe venit, de aceea trebuie să depui Declarația unică.
Aceasta se descarcă de pe site-ul ANAF, iar pentru completare trebuie să deschizi cu Adobe Acrobat Reader și nu direct din browser.
Cât trebuie să plătești la depozite bancare
Așa cum veți vedea și în Declarația unică 2025, salariul minim luat în calcul pentru veniturile din 2024 este de 3.300 lei.
Astfel, dacă ai primit peste:
- 19.800 lei, trebuie să plătești CASS de 1.980 lei
- 39.600 lei, CASS este de 3.960 lei
- 79.200 lei, CASS este de 7.920 lei
Iată un model de completare. Am presupus că o persoană a încasat anul trecut din dobânzi bancare o sumă de 20.000 de lei, deci a depășit plafonul de 6 salarii minime, adică 19.800 lei.


Dacă ai mai avut și alte venituri din investiții, de exemplu dividende, atunci trebuie să le aduni. Vei plăti tot plafonat și se completează ca în exemplul de mai sus.
Chiar dacă ești salariat și consideri că deja ai cotizat la sănătate, conform Codului fiscal trebuie să plătești separat pentru veniturile din dobânzi bancare.
StartupCafe a realizat un Ghid VIDEO de completare pentru mai multe situații, cu ajutorul consultantului fiscal Cornel Grama.
Pentru câștigurile din dobânzile aferente titlurilor de Stat Fidelis și Tezaur, nu se plătește nimic, acestea fiind scutite de impozit pe venit și CASS.
Teoretic, dacă ne uităm la OUG 128/2024, din 2026 pentru veniturile anului 2025 va sosi de la ANAF o Declarație unică precompletată. Rămâne de văzut dacă se va implementa.
În orice caz, pentru veniturile din dobânzi bancare se va lua în calcul salariul minim de 4.050 lei.
Prin urmare, la venituri de:
- 24.300 lei, se va plăti 2.430 lei
- 48.600 lei, se va plăti 4.860 lei
- 97.200 lei, se va plăti 9.7200 lei
---
Despre autor: Florin Bărbuță este consultant în comunicare economică/fiscală și jurnalist, cu o experiență de peste 17 ani în domeniu.
---