Declarația unică 2025, pentru veniturile anului 2024, vine cu unele noutăți, cea mai cunoscută fiind eliminarea estimărilor. StartupCafe.ro publică un Ghid VIDEO de completare ce a fost realizat cu ajutorul consultantului fiscal Cornel Grama.
Pentru a veni în ajutorul vostru, am împărțit clipul în capitole.
Așa cum spune și Cornel Grama, plafoanele de luat în calcul, privind contribuțiile sociale, se calculează în funcție de salariul minim de 3.300 lei pentru anul 2024.
Ceea ce s-a schimbat la activități independente (sistem real), spune el, este că până acum aveam voie să ne deducem inclusiv CAS-ul. Acum, din 2024, când facem Declarația unică, avem voie să ne deducem inclusiv CASS pentru că se calculează la venitul net, cu excepția diferenței de contribuție de asigurări sociale de sănătate prevăzute la art. 174, alin 5. În clipul video vedeți care sunt aceste diferențe și în ce cazuri se calculează.
IMPORTANT Nu sunt obligate la plata CAS:
● Persoanele fizice asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale, care nu au obligația asigurării în sistemul public de pensii potrivit legii (avocați, notari și alții);
● Persoanele care au calitatea de pensionari nu datorează contribuția de asigurări sociale pentru veniturile realizate din activități independente și din drepturi de proprietate intelectuală;
● Contribuabilii impuși în sistem real, care realizează un venit net anual sub pragul de 12 salarii minime pe economie, (sub 39.600 lei în 2024);
● Persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor nu datorează contribuția de asigurări sociale pentru veniturile venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
● Persoanele fizice care obțin venituri din agricultură, silvicultură și piscicultură, venituri din investiții, din jocuri de noroc și premii, venituri din cedarea folosinței bunurilor, nu datorează CAS;
● Contribuabilii impuși la normă de venit, pentru care valoarea normei de venit corectată este sub pragul de 12 salarii minime pe economie (sub 39.600 lei în 2024);
În situaţia în care venitul realizat se încadrează în acelaşi plafon cu venitul estimat, contribuabilii nu au obligaţia depunerii declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, prevăzută la art. 122, în vederea stabilirii contribuţiei de asigurări sociale.
De exemplu, arată consultantul fiscal în Ghidul Video de completare a Declarației unice 2025, o persoană fizică profesie liberală, estimează un venit net de 50.000 lei pentru anul 2024 (venit încasat minus cheltuieli deductibile, exclusiv contribuții sociale).
Întrucât valoarea de 50.000 lei este mai mare decât plafonul de 12 salarii minime pe economie (39.600 lei în 2024) contribuabilul este obligat la plată CAS.
Până la data de 25 Mai 2024 a depus la organul fiscal competent (de domiciliu) Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice și a stabilit contribuția de asigurări sociale datorată pentru anul 2024, după cum urmează:
CAS datorat = 39.600 x 25% = 9.900 lei.
În cursul anului 2024, persoana realizează un venit net de 65.000 lei.
Prin urmare, persoana nu este obligată să declarare, din nou, CAS la CAP I – din DU 2024-2025, datorată la plafonul de 12 salarii.
În clipul VIDEO vedeți și ce trebuie să luați în considerare în privința CASS, care sunt plafoanele etc.
Pentru veniturile obținute în 2024, Declarația unică se depune până la data de 26 Mai 2025, și se completează cu:
● capitolul 1 din declarație, cu definitivarea veniturilor obținute în anul 2024;
● capitolul 2 din declarație, cu asigurarea opțională la sănătate pentru 2025 dacă este cazul.
Pentru veniturile obținute în 2025 acestea nu se mai estimează, se declara doar ca venituri realizate după încheierea anului fiscal, în declarația unică 2026, până la data de 25 Mai 2026.
Ce găsiți în tutorialul de completare a Declarației unice 2025:
00:00:00 Început
00:01:43 Plafoanele de luat în calcul în 2025 pentru CAS și CASS
04:11 Ce trebuie să știi despre impozitul pe venit, CAS și CASS în 2025
06:15 Ce categorii nu sunt obligate la plata CAS
10:41 CASS în cazul activităților independente (PFA, PFI, II, Profesii libere)
15:55 Exemplu PFA în sistem real care a realizat 10.000 lei venit net în 2024
19:35 Exemplu PFA cu activități independente de peste 60 salarii minime, dar care are și venituri din dividende, chirii, bursă, crypto etc. de peste 24 salarii minime
21:44 Structura Declarației unice 2025 pentru veniturile anului 2024. Care sunt noutățile
39:45 Mod de completare a Declarației unice pentru venitul din activități independente în sistem real
41:35 Mod completare Declarația unică 2025 pentru venituri din drepturi de autor
43:20 Mod completare Declarația unică 2025: venituri din chirii
43:44 Mod completare Declarația unică 2025 venituri din transferul titlurilor de valoare
44:39 Completare Declarația unică 2025 venituri din criptomonede (crypto)
45:21 Completare Declarație unică venituri din închirierea în scop turistic a camerelor din locuinta personala (gen Airbnb)
47:13 Completare Declarația unică venituri din străinătate
54:19 Completare Declarație unică 2025 pentru o persoană care a estimat în 2024 sub 6 salarii, iar venitul a fost plafon. În 2024 nu a fost asigurat și nu se află în categoria celor exceptate.
1:00:07 Completare Declarație unică 2025 pentru o persoană care a estimat în 2024 sub 6 salarii minime pe economie, a realizat sub, dar în 2024 se regăsește în categoria celor exceptate de la plata CASS
1:03:18 Completare estimare sub 6 salarii (dar a completat în 2024 pentru CASS), venitul realizat fiind 0 sau pierdere.
1:06:00 Mod completare chirie în valută – regulatizare curs valutar – venit peste plafon – CASS
1:08:45 Mod completare pentru venituri din investiții (părți sociale) + bursă, dividende, dobânzi din România peste plafon CASS
1:10:45 Model completare venit investiții, bursă din străinătate, peste plafon CASS
1:12:27 Model completare PFA în sistem real care are venituri din dividende din străinătate
1:16:51 Model completare venituri din crypto peste plafon
1:18:12 Model completare pentru avocați într-o societate civilă de avocați, cu venituri sub plafonul de 60 salarii și cu o recuperare a pierderii din anul precedent.
1:21:15: Model completare Declarația unică pentru închiriere în scop turistic a camerelor din locuințe între 1 și 5 camere
1:22:32 Model completare Declarația unică 2025 pentru persoanele fizice care optează pentru CASS (asigurare de sănătate)
1:26:42 Completare Declarația unică pentru un notar care a obținut mai multe tipuri de venituri în 2024
1:34:10 Completare Declarația unică 2025 cu exemple de pierderi fiscale (câteva exemple)
1:45:40 Completare Declarația unică 2025 pentru PFA care a estimat în 2024 și a definitiva în DU (Nu se încadrează la excepții și are venit net sub 6 salarii)
1:48:50 Completarea Declarației unice pentru PFA care are și venituri din drepturi de autor în sistem real
1:59:24 Noțiuni pentru impozitarea veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, plus model de completare
2:03:20 Chestiuni generale privind Declarația unică 2025: termen, depunere etc.
---
Despre autor: Florin Bărbuță este consultant în comunicare economică/fiscală și jurnalist, cu o experiență de peste 17 ani în domeniu.
---
Citește și:
- Declarația Unică 2025: Formularul PDF inteligent a fost publicat de ANAF, pentru depunere online, privind impozitul și contribuțiile la PFA, activități independente, chirii și altele
- Declarația unică 2025: Venituri din drepturi de proprietate intelectuală. Întrebări și răspunsuri ANAF
- Declarația unică 2025: Întrebări și răspunsuri privind veniturile din investiții
- Ghid ANAF privind Declarația Unică 2025 (Formular 212)