Producătorii de mini-computere Raspberry Pi lansează Pico 2 W, o placă microcontroler care poate fi programată pentru a putea controla alte dispozitive electronice, potrivit TechCrunch.
Placa Pico 2 W este construită în jurul microcontrolerului RP2350, deja bine documentat de companie.
Microcontrolerele permit utilizatorilor să controleze alte componente sau dispozitive, lucru util altor firme care produc electronice la scară largă. Când Raspberry Pi s-a listat la bursă anul acesta, aceasta susținea că segmentul industrial reprezintă două treimi din vânzările totale.
Pico 2 W are zeci de pini de intrare și ieșire pe părțile laterale, prin care comunică cu alte componente. Față de mini-computerele Raspberry Pi, aceste controlere rulează codul direct pe cip, fără un sistem de operare.
Aceasta are 4 MB de memorie flash încorporată pentru a stoca codul, în timp ce RP2350 are 520 KB de SRAM pe cip. Totodată, Pico 2 W vine cu Wi-Fi 2.4 GHz și Bluetooth 5.2.
Placa microcontroler suportă limbajele de codare C, C++ și MicroPythn pentru dezvoltare. Noul Pico 2 W are un procesor dual-core, cu arhitectură duală care rulează la 150MHz. Utilizatorii pot alege între o pereche de nuclee Arm Cortex-M33 și Hazard 3 RISC-V cu hardware deschis.
Noul Pico 2 W costă 7 dolari, însă există și o versiune fără conexiune wireless care a fost lansată vara asta, Pico 2, care costă 5 dolari.
Fundația și compania Raspberry Pi sunt cunoscute pentru mini-computerele ieftine și eficiente din punct de vedere energetic, care pot fi programate pentru a îndeplini tot felul de sarcini.
Raspberry Pi Ltd, compania publică, este firma Fundației Raspberry Pi. Fundația își dorește să simplifice învățarea programării prin intermediul acestor computere accesibile.
Dispozitivele au devenit populare printre pasionații de tehnologie, iar de curând, multe companii industriale au început să integreze Raspberry Pi în dispozitivele și facilitățile lor.
Fundația rămâne principalul acționar al Raspberry Pi Ltd. Alți acționari strategici ai companiei includ ARM și Sony Semiconductor Solutions Corporation, o subsidiară a Sony care produce senzori de imagine pentru telefoane inteligente și alte componente.