Confederația Patronală Concordia, condusă de omul de afaceri Dan Șucu (foto), transmite Guvernului Bolojan să taie cheltuielile publice, avertizând că majorarea veniturilor bugetare prin creșteri de taxe nu este suficientă.
„Mesajul nostru pentru decidenți: Mediul privat are nevoie de transparență, predictibilitate și disciplină fiscal-bugetară. Construirea unui buget pe baze realiste reprezintă un pas important în această direcție, dar insuficient. Pentru o evoluție sustenabilă a finanțelor publice ale acestei țări, sunt necesare revizuirea și eficientizarea cheltuielilor publice, nu doar consolidări bazate exclusiv pe creșterea veniturilor fiscale”, transmit oamenii de afaceri români, într-un comunicat remis comunității antreprenoriale StartupCafe.ro.
În analiza sa, organizația patronală Concordia atrage atenția asupra împrumutirilor pe care le face statul român, la dobânzi mari.
„România are potențialul economic pentru a urma un parcurs sustenabil - ceea ce ne trebuie acum este disciplină fiscal-bugetară constantă și predictibilitate pe termen lung. Când ne vom împrumuta la dobânzi de 4%, în loc de 6%, diferența - miliarde de euro anual - va putea fi investită în infrastructură, educație și competitivitate. Acesta este dividendul real al disciplinei fiscale: resurse pentru dezvoltare, nu costuri suplimentare generate de lipsa de credibilitate. (...) Când costul îndatorării depășește creșterea PIB, fiecare leu împrumutat devine o povară tot mai mare pentru generațiile viitoare. În cazul României, problema nu este nivelul absolut al datoriei, deși și acesta este în creștere, ci costul ridicat al finanțării care erodează spațiul fiscal disponibil pentru investiții productive”, explică organizația de patroni.
Redăm analiza Concordia:
Rectificarea bugetară: Un pas necesar pentru restabilirea disciplinei fiscal-bugetare. Este suficient?
„Rectificarea bugetară este un demers corect și transparent, atât față de investitori, cât și față de toți partenerii României. În contextul actual, acest proces era necesar pentru a asigura funcționarea optimă a instituțiilor statului și pentru a crește nivelul de predictibilitate în fața creditorilor. Noul plan privind finanțele țării este unul realist, chiar dacă scoate la suprafață o situație dificilă.
Costul lipsei de predictibilitate
Venim după o perioadă în care execuția bugetară a depășit cu mult bugetul stabilit inițial, oferind mereu surprize neplăcute investitorilor. Acest tip de comportament are consecințe directe și măsurabile: afectează încrederea investitorilor și determină creșterea costurilor de finanțare a României. Două semnale îngrijorătoare ilustrează gravitatea situației.
Primul: România se împrumută în euro, pe 10 ani, la costuri de aproximativ 6%, în timp ce Serbia, o țară care nu beneficiază de statutul de investment grade, reușește să acceseze finanțare la 4,6%. Acest decalaj este îngrijorător și nesănătos pentru sustenabilitatea finanțelor publice românești.
Al doilea: Ponderea cheltuielilor cu dobânzile în total venituri este estimată că va ajunge 7,5%, la finalul anului 2025, plasându-ne pe locul trei în Uniunea Europeană, după Ungaria și Italia. Diferența critică? Aceste țări au o pondere a datoriei publice în PIB mult mai ridicată decât România. Plătim mai mult pentru o datorie mai mică.
Literatura economică demonstrează că sustenabilitatea fiscală depinde fundamental de relația dintre rata dobânzii și rata de creștere economică. Când costul îndatorării depășește creșterea PIB, fiecare leu împrumutat devine o povară tot mai mare pentru generațiile viitoare. În cazul României, problema nu este nivelul absolut al datoriei, deși și acesta este în creștere, ci costul ridicat al finanțării care erodează spațiul fiscal disponibil pentru investiții productive.
Radiografia rectificării bugetare
Pe zona de cheltuieli, cele mai ample ajustări au fost făcute pentru categoria cheltuielilor cu dobânzile (+29%), fiind urmate de cheltuieli cu transferurile și cu personalul, unde procentele sunt mult mai mici (aproximativ +4,5%). Având cifrele privind execuția bugetară la finalul lunii august 2025, noile ținte reprezintă o conectare la realitatea cheltuielilor asumate de guvern încă de anul trecut.
Pe zona de venituri, dinamica încasărilor a fost în general bună, însă ea vine pe fondul unor creșteri de taxe și impozite sau eliminări de facilități începând cu 1 ianuarie 2025, după ce în 2024 a fost promovată tot o politică fiscal-restrictivă.
Ponderea veniturilor din taxe, impozite și contribuții a ajuns la aproximativ 27,3% din PIB la finalul anului 2024, apropiindu-ne de nivelele din 2013-2015.

Deși la finalul anului 2025 vom depăși probabil 28% din PIB, deficitul continuă să rămână o problemă majoră. Este evident că problema importantă vine din zona de cheltuieli publice curente, care au crescut mult mai repede decât veniturile, generând instabilitate.
Primele semne pozitive
Execuția bugetară la finalul lunii august 2025 aduce și vești bune privind responsabilitatea. Cheltuielile lunare cu personalul au rămas, începând cu luna aprilie, în jurul a 14,5 miliarde de lei, fiind chiar în ușoară scădere. Spre comparație, 2024 a început cu 11,8 miliarde lei, ca în noiembrie să avem 14,3 miliarde, iar în decembrie 16,6 miliarde.
Un management mai bun s-a observat și la cheltuielile cu bunurile și serviciile, unde creșterea față de aceeași perioadă a anului trecut a fost de doar 4%, semnificativ sub rata inflației.
Aceste evoluții demonstrează faptul că disciplina fiscală este posibilă și că există spațiu pentru eficiență, fără a compromite funcționalitatea statului.
Mesajul nostru pentru decidenți
Mediul privat are nevoie de transparență, predictibilitate și disciplină fiscal-bugetară. Construirea unui buget pe baze realiste reprezintă un pas important în această direcție, dar insuficient. Pentru o evoluție sustenabilă a finanțelor publice ale acestei țări, sunt necesare revizuirea și eficientizarea cheltuielilor publice, nu doar consolidări bazate exclusiv pe creșterea veniturilor fiscale.
România are potențialul economic pentru a urma un parcurs sustenabil - ceea ce ne trebuie acum este disciplină fiscal-bugetară constantă și predictibilitate pe termen lung.
Când ne vom împrumuta la dobânzi de 4%, în loc de 6%, diferența - miliarde de euro anual - va putea fi investită în infrastructură, educație și competitivitate. Acesta este dividendul real al disciplinei fiscale: resurse pentru dezvoltare, nu costuri suplimentare generate de lipsa de credibilitate”.