Ministerul Economiei prelungește înscrierile la ajutoarele de maximum 200.000 EUR fiecare pentru restaurante, hoteluri și alte firme eligibile din stațiuni balneo, pentru că au rămas bani neconsumați din bugetul alocat programului, doar 17 aplicanți depunând cereri de finanțare, în format fizic.
Perioada de înscriere a firmelor în cadrul Schemei de ajutor de minimis pentru operatorii economici în vederea modernizării şi dezvoltării stațiunilor balneare și balneoclimatice va fi prelungită până la 15 iulie 2024, ora 17:00.
În continuare, firmele eligibile vor depune documentația în format fizic, la Registratura Generală a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, situată pe Calea Victoriei, nr. 152, Sector 1, București.
Cu excepția zilei de lansare, intervalul orar de depunere a cererilor de finanțare este cel afișat pe site-ul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului:
- Luni-Joi: orele 8.30-17.00
- Vineri: orele 8.30-14.30
Toate documentele justificative vor fi numerotate continuu, de la prima până la ultima pagină. Dosarul de înscriere va conține un opis, în care vor fi trecute toate documentele justificative depuse și numărul paginii la care se găsește fiecare, precum și mențiunea „în atenția Direcției Generale Turism”.
Copiile documentelor justificative vor purta menţiunea „conform cu originalul” și semnătura reprezentantului legal/împuternicit.
Perioada de aplicare fusese deschisă pe 20 iunie 2024 și era programată să se închidă luni, 1 iulie 2024, ora 17:00, dar acum Ministerul Economiei a prelungit sesiunea cu două săptămâni.
Valoarea totală a cererilor de finanțare depuse până la ora publicării anunțului de prelungire a sesiunii însumează aproximativ 11 milioane lei, dintr-un buget total alocat pentru anul 2024 de 15 milioane lei.
Lista aplicanților până luni, ora 16.00:
- SC POD SERV COM SRL - Dezvoltarea activității societății POD SERV COM SRL, valoarea finanțării nerambursabile cerute: 826.836,95 lei, județul de implementare: Bihor.
- SC RECHINUL IMPEX SRL - Dotare și amenajare a două spații din baza de tratament pentru crearea unui centru de recuperare fizică prin aquagimnastică și folosirea apelor minerale și sarea gemă naturală provenite din resursele naturale ale stațiunii Slănic Moldova, valoarea finanțării nerambursabile cerute: 497.670 lei, județul de implementare: Bacău
- SC THERMALIS TRAVEL SRL- Extindere structură de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică și alimentație publică, valoarea finanțării nerambursabile cerute: 995.140 lei, județul de implementare: Bihor
- SC BĂILE GOVORA SA- Reabilitarea infrastructurii bazelor de tratament ale BĂILOR GOVORA SA, valoarea finanțării nerambursabile cerute: 498.041,95 lei, județul de implementare: Vâlcea
- SC CEMIN SRL-Extindere structură de primire turistică, valoarea finanțării nerambursabile cerute: 890.793,29 lei, județul de implementare: Vâlcea
- SC TURISM ȘI TRATAMENT AQVA SRL CALANCEA-Achiziția de echipamente și aparatură medicală specifice tratamentelor balneare la TURISM ȘI TRATAMENT AQVA SRL CALACEA, valoarea finanțării nerambursabile cerute: 145.222,03 lei, județul de implementare:Timiș
- SC ALINBOGDAN SRL-Reabilitare sistem de ventilație și climatizare și achiziție echipamente necesare îmbunătățirii serviciilor la Hotel Perla, valoarea finanțării nerambursabile cerute: 995.140,00 lei, județul de implementare: Bihor
- SC DELIANCA SRL- Achiziția de echipamente specifice tratamentelor balneare la DELIANA SRL, valoarea finanțării nerambursabile cerute: 658.625 lei, județul de implementare: Bihor
- SC COSMICOM SRL- Dotare cu aparatură medicală bază de tratament, valoarea finanțării nerambursabile cerute: 691.473,60 lei, județul de implementare: Satu Mare
- SC TURISM MAYR SRL-Dezvoltarea activității TURISM MAYR SRL, valoarea finanțării nerambursabile cerute: 595.700 lei, județul de implementare: Sibiu
- SC LASCU BROS SRL- Dezvoltarea activității LASCU BROS SRL, valoarea finanțării nerambursabile cerute: 502.500 lei, județul de implementare: Constanța
- SC MARCONADA EXIM SRL- Extinderea și dotarea structurii de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică și alimentație publică prin achiziția de echipamente și dotări, valoarea finanțării nerambursabile cerute: 995.260 lei, județul de implementare: Bihor
- SC TUDOTE BIZ SRL- Modernizare și reabilitare clădire și amenajare interior, valoarea finanțării nerambursabile cerute: 228.134 lei, județul de implementare: Vâlcea
- SC ADAMAT SOVATA SRL- Extinderea și reabilitarea de structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, valoarea finanțării nerambursabile cerute: 333.500 lei, județul de implementare: Mureș
- SC TURISM SA- Investiții în infrastructura turistică balneară realizate de către SC TURISM SA, valoarea finanțării nerambursabile cerute: 777.973,98 lei, județul de implementare: Dâmbovița
- SC AGROTURISM BAZNA SRL- Dezvoltarea activității AGROTURISM BAZNA SRL, valoarea finanțării nerambursabile cerute: 973.500 lei, județul de implementare: Sibiu
- MACRA MARIA PFA- Extindere și modernizare spații de cazare, valoarea finanțării nerambursabile cerute: 398.103,79 lei, județul de implementare: Bihor.
Descarcă de AICI lista în Excel
Ajutoare în stațiuni balneo: bugetul și valoarea finanțării pe proiect
Valoarea totală estimată a ajutoarelor care pot fi acordate în cadrul schemei de minimis în perioada 2024-2027 este de 60.000.000 lei, reprezentând 15.000.000 lei pentru fiecare an, iar ajutoarele de minimis se vor acorda de la bugetul de stat, prin bugetul MEAT, în limita creditelor bugetare și de angajament aprobate anual prin legea bugetului de stat.
Din acest buget, firmele eligibile vor putea obține ajutoare nerambursabile, reprezentând maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibil (fără TVA), aferente proiectului, în limita a maximum 200.000 euro, echivalent în lei.
Practic, oamenii trebuie să dispună, însă, de toți banii pentru cheltuieli, pentru ca apoi statul să le deconteze investițiile eligibile. Decontarea se face într-o singură tranșă, conform mecanismului decontării cererilor de rambursare pentru care s-a făcut dovada achitării integrale a cheltuielilor eligibile. În final, antreprenorii HoReCa beneficiari vor plăti din surse proprii jumătate din cheltuielile eligibile plus toate cheltuielile neeligibile.
Cursul de schimb utilizat în implementarea schemei de minimis este cursul Băncii Naționale a României valabil la data lansării apelului de proiecte, comunicat pe site-ul instituției la data respectivă.
Tipuri de acțiuni eligibile în schema pentru HoReCa în stațiuni balneo:
- a) extinderea și reabilitarea de structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, alimentație publică și tratament balnear, inclusiv a rețelelor de captare și transport a factorilor naturali de cură (ape minerale terapeutice, nămoluri terapeutice, gaze terapeutice, recunoscute în baza buletinelor de analize fizico-chimice și farmacodinamice, efectuate de către Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie – INRMFB), pe care respectivele societăți comerciale le dețin;
- b) construcția, extinderea și reabilitarea obiectivelor culturale (amfiteatre în aer liber, trasee educative), sportive (terenuri de sport) și de agrement (piscine cu factori naturali de cură, tobogan acvatic, sanie de vară, tir cu arcul, sală de bowling, parc de aventură pentru copii și adulți, centre de echitație, centre închiriere biciclete, trotinete, patinoar, teren minigolf, pistă de carting, tubing de vară/iarnă, parcuri tematice) din stațiunile balneare și balneoclimatice;
- c) achiziția de echipamente, mobilier și aparatură medicală specifice tratamentelor balneare;
- d) formarea profesională a personalului angajat în cadrul structurii deținute de beneficiar în domeniul HORECA.
Un beneficiar poate aplica pentru una sau mai multe acțiuni eligibile.
Condiții de eligibilitate a afacerilor din stațiuni balneo: SRL, PFA, II și alte forme de organizare
Pot beneficia de măsurile de ajutor de minimis prevăzute în prezenta schemă operatorii economici care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții de eligibilitate:
1. sunt întreprinderi înregistrate în baza unuia dintre următoarele acte normative:
- Legii societăţilor nr. 31/1990 (SRL de exemplu),
- Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei,
- Legii nr. 219/2015 privind economia socială,
- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, aprobată prin Legea nr. 301/2011,
- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) şi întreprinderile familiale (IF), aprobată prin Legea nr. 182/2016.
2. îndeplinesc, la data depunerii cererii de finanțare, criteriile de eligibilitate impuse de legislația în domeniul ajutorelor de minimis.
3. sunt înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerţului, au sediul social sau unul dintre punctele de lucru şi desfăşoară activitatea/activitățile pentru care solicită finanțare pe teritoriul localităților și arealor care dispun de factori naturali de cură, prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 1.016/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
4. sunt întreprinderi mici și mijlocii, conform definiției de la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii (au mai puțin de 250 de angajați și o cifră de afaceri anuală netă care nu depășește echivalentul în lei a 50 de milioane euro sau active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 de milioane euro);
5. NU au depăşit plafonul de minimis prevăzut la articolul 3, alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2023/2831 al Comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis (300.000 euro echivalent în lei) pe nicio perioadă de trei ani. Conform Regulamentului, perioada de 3 ani care trebuie luată în considerare ar trebui evaluată în mod continuu. Pentru fiecare nou ajutor de minimis acordat, trebuie luată în considerare valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate în ultimii 3 ani. Plafoanele se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit şi indiferent dacă ajutorul este acordat din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri ale Uniunii Europene;
6. nu sunt supuși concordatului preventiv, procedurilor pentru lichidare, insolvență, faliment, dizolvare, reorganizare judiciară, executare silită, închidere operaţională sau suspendare temporară a activităţii;
7. nu au datorii la bugetul general consolidat, nici pentru sediul social și nici pentru toate punctele de lucru, la momentul verificării administrative și de eligibilitate;
8. nu au fost subiectul unei decizii emise de către Comisia Europeană/alt furnizor de ajutor de stat/Consiliul Concurenţei de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa integral recuperată, cu penalităţi aferente, după caz;
9. au înregistrat profit operațional din activitatea curentă/operațională, respectiv din activitatea de exploatare, în unul din ultimele trei exerciții financiare înainte de depunerea cererii de finanțare pentru obținerea grantului, potrivit situațiilor financiare depuse la Agenția Națională de Administrare Fiscală;
10. mențin pe toată perioada de la notificarea aplicantului și până la finalizarea perioadei contractuale, așa cum este prevăzută la art. 36, activitatea pentru care au primit finanțare și un număr mediu anual de angajați cel puțin egal cu numărul de angajați de la depunerea cererii de finanțare, cu excepția situațiilor în care contractele individuale de muncă sunt încheiate pentru sezonieri sau/și zilieri (Registrul salariaților emis din aplicația Revisal de la Inspecția Muncii, cu maxim 24 de ore înainte de data depunerii cererii de finanțare, asumat de reprezentantul legal);
11. deţin un drept asupra imobilului/terenului, respectiv proprietate, concesiune sau închiriere pe termen lung, valabilă pentru o perioadă de minimum 10 ani de la data depunerii cererii de finanţare, aşa cum reiese din documentele depuse, pentru care poate fi acordat dreptul de execuţie a lucrărilor de construcţii, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
12. fac dovada deţinerii surselor de cofinanţare a proiectului, respectiv diferența dintre valoarea totală a proiectului și valoarea grantului de finanțare, sub formă de majorare de capital subscris şi vărsat, împrumut din partea acţionarilor sau a altor întreprinderi asociate, credit bancar. Documentele cu care se face dovada deținerii surselor de cofinanțare sunt: certificat constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, din care să reiasă majorarea capitalului la momentul înscrierii, extras de cont, contract de credit, scrisoare de garanție bancară.
13. Suplimentar, în funcție de categoria finanțării, se vor aplica și următoarele criterii specifice de eligibilitate:
- a) în cazul în care se solicită finanțare pentru extinderea și reabilitarea de structuri de primire turistică cu funcțiuni de alimentație publică și/sau pentru formarea profesională a personalului angajat în cadrul structurii deținute de beneficiar în domeniul HORECA, sunt eligibile întreprinderile care dețin respectiva structură/respectivele structuri de primire turistice cu funcțiuni de alimentație, iar aceasta este clasificată/acestea sunt clasificate de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului. În acest caz, solicitantul trebuie să aibă autorizat, pentru activitatea desfășurată, la punctul de lucru pentru care solicită finanțare, la momentul depunerii cererii de finanțare și cel puțin cu un an înainte, unul dintre următoarele coduri CAEN Rev 2: 5610, 5630;
- b) în cazul în care se solicită finanțare pentru extinderea și reabilitarea de structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică și/sau pentru formarea profesională a personalului angajat în cadrul structurii deținute de beneficiar în domeniul HORECA, sunt eligibile întreprinderile care dețin respectiva structură/respectivele structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare turistică, iar aceasta este clasificată/acestea sunt clasificate de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului. În acest caz, solicitantul trebuie să aibă autorizat, pentru activitatea desfășurată, la punctul de lucru pentru care solicită finanțare, la momentul depunerii cererii de finanțare și cel puțin cu un an înainte, unul dintre următoarele coduri CAEN Rev 2: 5510, 5520, 5530, 5590.
- c) în cazul în care se solicită finanțare pentru extinderea și reabilitarea de structuri de primire turistică cu funcțiuni de tratament balnear și/sau pentru achiziția de echipamente, mobilier și aparatură medicală specifice tratamentelor balneare, sunt eligibile întreprinderile care dețin respectiva bază/respectivele baze de tratament (conform art. 8 lit. j), iar aceasta este autorizată/acestea sunt autorizate de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul sănătății. În acest caz, solicitantul trebuie să aibă autorizat, pentru activitatea desfășurată, la punctul de lucru pentru care solicită finanțare, la momentul depunerii cererii de finanțare și cel puțin cu un an înainte, unul dintre următoarele coduri CAEN Rev 2: 5510, 8690, 9329.
- d) în cazul în care se solicită finanțare pentru extinderea și reabilitarea obiectivelor culturale, solicitantul trebuie să aibă autorizat, pentru activitatea desfășurată, la punctul de lucru pentru care solicită finanțare, la momentul depunerii cererii de finanțare și cel puțin cu un an înainte, unul dintre următoarele coduri CAEN Rev 2: 9001, 9002, 9003, 9004, 9101, 9102, 9103, 9104.
- e) în cazul în care se solicită finanțare pentru extinderea și reabilitarea obiectivelor sportive, solicitantul trebuie să aibă autorizat, pentru activitatea desfășurată, la punctul de lucru pentru care solicită finanțare, la momentul depunerii cererii de finanțare și cel puțin cu un an înainte, unul dintre următoarele coduri CAEN Rev 2: 9311, 9312, 9313, 9319.
- f) în cazul în care se solicită finanțare pentru extinderea și reabilitarea obiectivelor de agrement, solicitantul trebuie să aibă autorizat, pentru activitatea desfășurată, la punctul de lucru pentru care solicită finanțare, la momentul depunerii cererii de finanțare și cel puțin cu un an înainte, unul dintre următoarele coduri CAEN Rev 2: 7721, 9321, 9329.
Descarcă de AICI Schema de ajutor de minimis și celelalte documente necesare pentru a aplica la finanțare:
- Ordinul nr. 181/2023, cu modificările și completările ulterioare – forma consolidată
- Anexă - Schemă de ajutor de minimis
- Anexa nr. 1 - Cerere de înscriere
- Anexa nr. 2 - Împuternicire
- Anexa nr. 3 - Plan de Investiții
- Anexa nr. 4 - Declarație privind încadrarea întreprinderii în categoria mici și mijlocii
- Anexa nr. 5 - Calcul pentru întreprinderile partenere sau legat
- Anexa nr. 6 - Declarație ajutor de minimis
- Anexa nr. 7 - Decizie acceptare la finanțare
- Anexa nr. 8 - Decizie respingere la finanțare
- Anexa nr. 9 - Cerere-tip renunțare la finanțare
- Anexa nr. 10 - Contract de finanțare
- Anexa nr. 11 - Cerere-tip de rambursare
- Anexa nr. 12 - Raport de progres
- Anexa nr. 13 - Proces verbal de certificare a cheltuielilor
- Anexa nr. 14 - Lista ATIMMT