Aproape 60% din respondenții români ai unui studiu consideră că angajatorii ar putea face mai multe eforturi pentru a le susține dezvoltarea atât pe plan profesional, cât și în cel personal, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro.
În plus, aproape jumătate dintre angajații români își doresc bonusuri acordate în funcție de performanțele obținute, iar o altă parte vrea mai multe beneficii pentru a putea evolua mai bine pe plan personal, după o perioadă în care costurile au crescut accelerat, în multe cazuri peste ritmul de creștere al salariilor, potrivit unui sondaj realizat de firma de imobiliare Genesis Property.
„Oamenii își doresc medii și spații în care pot crește din toate punctele de vedere. Dezvoltarea profesională merge astăzi mână în mână cu cea personală, pentru că nu mai putem separa cine suntem la birou de cine suntem în viața de zi cu zi. Când cultura organizațională creează spațiu pentru învățare, reflecție și autenticitate, oamenii nu doar că rămân, ei contribuie și devin parte dintr-o poveste comună. Adevărata evoluție vine desigur și din traininguri sau obiective atinse, dar și din curajul de a fi tu însuți într-un mediu care te susține”, a spus Elena Panait, Head of Leasing & ComYunitY.
Peste 40% dintre angajați susțin că angajatorul ar trebui să ofere mai mult timp liber, pentru a sprijini mai bine evoluția personală a oamenilor, iar aproape o treime consideră că ar trebui să aibă acces la servicii fără o legătură directă cu jobul, cum ar fi masaj sau psihoterapie.

În plus, mai mult de 80% dintre angajați au subliniat că biroul este important sau foarte important în procesul de evoluție profesională.
În ceea ce privește cultura organizațională, aspectele care contribuie cel mai mult la o creștere a motivației sunt reprezentate de recunoașterea și recompensarea performanței (60% dintre respondenți), în timp ce aproape 40% consideră că sprijinul pentru echilibrul muncă-viață personală este esențial.
Sondajul a analizat care sunt dorințele oamenilor privind obținerea unui echilibru mai bun între viața personală și cea profesională. Acesta a fost desfășurat în aprilie-mai 2025, la nivel național, pe un eșantion total de 1.012 utilizatori de internet din România. Peste 45% dintre participanți sunt de sex feminin, iar aproape 46% au un venit net mai mare de 5.000 de lei.