Trei echipe de tineri pasionați de tehnologie și securitate cibernetică au câștigat premii în valoare totală de 5.000 EUR la un hackathon organizat de Cluj IT Cluster, alături de Banca Transilvania, printre parteneri, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro.
Hackathon-ul „Hack the Future: Smart. Safe. Secure” a reunit aproape 50 de tineri care au venit cu idei, cod și energie pentru a răspunde întrebării: „Cât de pregătiți suntem pentru provocările digitale ale viitorului?”.
Între 29 și 30 septembrie 2025, Hub-ul UTCN din Cluj-Napoca a găzduit 15 echipe, formate în mare parte din studenți pasionați de Linux, Python, hardware și cybersecurity, care au lucrat cot la cot cu 11 mentori și au acceptat provocări inspirate din scenarii reale: detectarea intruziunilor, control de acces, honeypots sau sisteme inteligente de alertare. Printre ceilalți participanți, s-a numărat și o echipă de liceeni.
Munca și creativitatea echipelor au fost evaluate de un juriu format din 5 experți de top din industrie și mediul academic.
Câștigătorii Hack the Future
- Premiul I (2.500 EUR) – Echipa Black Ice
- Premiul II (1.500 EUR) – Echipa 3bytes
- Premiul III (1.000 EUR) – Echipa GhostSec



Premiile au fost oferite cu ajutorul partenerilor: Banca Transilvania, Siemens, Captivate Technology Solutions și SoftServe.