Studenții din anul 2 ai Facultății de Contabilitate și Informatică de Gestiune de la Academia de Studii Economice (ASE) au participat la un curs aplicat de utilizare a sistemului ERP dezvoltat de firma IT românească NextUp, potrivit unui comunicat transmis, joi, StartupCafe.ro.
În cadrul cursului realizat de ASE – CIG și NextUp, studenții au putut să lucreze pe scenarii concrete de business, anume evidență contabilă, gestiune, fluxuri operaționale, raportare și decizie managerială. Accentul este pus pe învățarea pragmatică, bazată pe procese reale din companii și pe logica actuală a pieței muncii.
„Ne bucură sincer această colaborare cu ASE, pentru că vorbim despre tineri aflați la început de drum, care au nevoie de contact real cu ceea ce se întâmplă astăzi în companii. Pentru noi, NextUp, este important ca studenții să capete încredere, să înțeleagă cum funcționează businessul din interior și să plece din facultate cu competențe aplicabile imediat. Credem că această experiență practică le poate face tranziția spre piața muncii mult mai ușoară și mai sigură”, spune Roxana Epure, CEO NextUp (foto).
Toți studenții înscriși în program au primit diplome de participare, iar cei cu cele mai bune rezultate au fost recompensați financiar, spune firma.
În plus, studenții cu performanțe remarcabile vor avea posibilitatea de a obține un internship în cadrul NextUp, unde vor putea aplica practic cunoștințele acumulate și vor lucra direct cu echipe din mediul profesional.
NextUp, parte din grupul Symfonia, este un producător de soluții software care îi scutesc pe antreprenori de timpul cu birocrația și procesele repetitive. Soluția ERP este adaptată afacerilor locale și este folosită atat de business-urile locale cât și de cabinetele de contabilitate, pentru a automatiza activităţi repetitive consumatoare de resurse, şi a optimiza procesele şi previziunile de business, asigurând în timp real conformitatea cu legislația în vigoare.
Firma spune că are peste 5.000 de clienți activi din diferite zone de afaceri, precum comerț online/offline, producție, construcții, agricultură, distribuție.