Lovable, startup-ul suedez de „vibe coding”, care dezvoltă o platformă de codare cu inteligență artificială, a strâns 330 milioane dolari într-o nouă rundă de finanțare, care duce valoarea firmei la peste 6 miliarde dolari.
Fondurile de investiții Menlo Ventures și CapitalG au condus runda de finanțare tip seria B, cu participare de la ramurile de investiții ale NVIDIA, Salesforce, Databricks, Atlassian, fondul de investiții de origine suedeză EQT, Khosla Ventures și alții.
Startup-ul spune că banii vor accelera activitatea în trei domenii:
- Integrări mai bune cu aplicații terțe;
- Colaborare și guvernanță sporite;
- Infrastructură pentru a duce produsele de la prototip la producție.
Noua rundă evaluează Lovable la 6,6 miliarde dolari, de peste 3 ori valoarea pe care a obținut-o în urma ultimei runde de finanțare (1,8 miliarde dolari), prin care a strâns 200 milioane dolari, în luna iulie 2025.
„Am lansat Lovable pentru a împuternici cei 99% - oamenii care au avut idei, dar nu au avut abilitățile tehnice necesare pentru a le aduce la viață. Acum, urmărim o transformare desfășurându-se în timp real”, a scris Lovable pe blog.
Lovable a fost fondat în anul 2023 în Stockholm, Suedia, de Anton Osika, fost cercetător în fizica particulelor la Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN), și Fabian Hedin, expert în fizică inginerească și fondator de startup-uri tech.
Cei doi au dezvoltat o platformă prin care utilizatorii pot crea aplicații și pagini web cu ajutorul inteligenței artificiale, fără cunoștințe
Platforma propriu-zisă s-a lansat în anul 2024, iar de atunci, startup-ul spune că soluția este folosită pentru construirea a peste 100.000 proiecte noi zilnic. De asemenea, numărul total de proiecte realizate prin platforma de „vibe coding” a depășit 25 de milioane în primul an de activitate.
În total, startup-ul a strâns finanțări de 552,5 milioane dolari, inclusiv runda anunțată astăzi, conform Crunchbase.