Startup-ul Figure AI, specializat în roboți umanoizi alimentați de inteligență artificială, susținut de către companii ca BMW, Microsoft, Nvidia și Intel, anunță că a atras finanțare de peste 1 miliard dolari, care a evaluat firma la 39 miliarde dolari.
Runda de finanțare de tip Seria C a fost condusă de fondul Parkway Venture Capital, cu investiții de la Nvidia, Intel Capital, LG Technology Ventures, Salesforce, T-Mobile Ventures, Qualcomm Ventures, Brookfield Asset Management, Macquarie Capital, Align Ventures și Tamarack Global.
Banii vor fi folosiți pentru „a debloca următoarea etapă de creștere a roboților umanoizi”, extinderea platformei cu inteligență artificială Helix și a producției în cadrul unității BotQ, spune firma într-un anunț.

Startup-ul Figure AI a fost fondat în anul 2022 de Brett Adcock, un antreprenor american cu experiență în zona de tehnologie. Acesta a lucrat încă din adolescență pentru companii web, inclusiv pentru un site de comerț online axat pe electronice.
Brett are o licență în administrarea afacerilor la Warrington College of Business, de la Universitatea din Florida. Acesta a mai fondat Vettery, o platformă care conecta candidații cu angajatorii care aveau nevoie de expertiză tehnică, și o firmă de taxiuri aeriene, Archer Aviation.
Figure produce roboți umanoizi care pot fi folosiți atât cu scop casnic, cât și cu scop industrial. În 2024, firma a anunțat un parteneriat cu brandul de mașini BMW pentru implementarea de roboți în unitățile de producție auto. Tot anul trecut, în februarie, startup-ul a primit o finanțare din partea unui consorțiu care include miliardarul Jeff Bezos, Microsoft, Nvidia, Intel și diviziile de finanțare a startup-urilor ale Amazon și OpenAI.

Produsele principale ale Figure AI sunt roboții umanoizi Figure 01, Figure 02, Helix și modelul AI generalist de viziune-limbaj-acțiune cu același nume. În martie 2025, Figure a introdus BotQ, o unitate de producție care își propune să producă 12.000 de roboți pe an.
„Această etapă este esențială pentru a debloca următoarea etapă de creștere pentru roboții umanoizi, extinzând platforma noastră AI Helix și producția BotQ. Sprijinul noilor parteneri, alături de sprijinul continuu al investitorilor noștri existenți, reflectă atât poziția Figure ca lider de piață, cât și o credință comună într-un viitor în care această tehnologie devine o parte naturală a vieții de zi cu zi”, a declarat Brett Adcock, fondator și CEO al Figure, într-un comunicat.