Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) extinde înscrierile pentru Bursele ANIS, program dedicat cadrelor didactice tinere din mediul universitar, care aduc în predare tehnologii emergente și metode noi de învățare, conform unui comunicat transmis, luni, StartupCafe.ro.
Înscrierile se pot realiza până pe 30 septembrie 2025, prin transmiterea dosarului complet pe adresa burse@anis.ro. Regulamentul programului este disponibil AICI, iar formularul de înscriere este disponibil AICI.
Asistenții universitari, lectorii și doctoranzii de la orice facultate din țară pot aplica la una dintre cele 8 categorii propuse în cadrul programului. După evaluare, câștigătorii vor fi recompensați pentru inovație în procesul de predare cu câte un grant în valoare de 5.000 EUR fiecare.
Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei „Bursele ANIS 2025” ce va avea loc pe 12 noiembrie la Iași.
Programul se adresează cadrelor didactice universitare din toată țara, care au vârsta de până în 40 de ani (împlinită în anul 2025), au introdus un curs/laborator nou în programă sau au actualizat unul existent, folosind metode inovatoare de predare, bazate pe noi tehnologii.
Proiectele pot fi complet noi sau actualizate semnificativ (minimum 50% în ultimul an, ori 60% în ultimii doi ani).
De la debut, programul a sprijinit 82 de proiecte didactice, oferind 410.000 EUR cadrelor universitare din 21 de centre universitare. Multe dintre acestea au generat parteneriate de cercetare și dezvoltare între mediul academic și companii private.