Lanțul de hipermarketuri Kaufland a anunțat, marți, într-un comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe.ro, care sunt pașii pe care un producător sau furnizor român trebuie să-i parcurgă pentru a ajunge cu marfa pe rafturile magazinelor pe care le are rețeaua germană în România.
Compania susține că a „simplificat procesul de achiziții dedicat exclusiv producătorilor locali și regionali, pentru a sprijini accesul acestora pe rafturile magazinelor” Kaufland.
Lanțul de comerț a creat structuri cu achizitori dedicați sortimentului local și regional, care vor lucra direct cu furnizorii și îi vor sprijini în procesul de listare, „de la cantități, ambalare și până la certificări sau standarde de calitate”.
Sortimentul va fi împărțit în două macrocategorii, fiecare achizitor urmând să gestioneze câte un segment, în strânsă colaborare cu achizitorii de categorii deja existente.
Kaufland îi invită pe producătorii locali interesați de colaborare să trimită oferta de produse folosind adresa de email regionalitate@kaufland.ro .
În mod uzual pentru listarea producătorilor în magazinele Kaufland este importantă respectarea următorilor pași:
- Să îndeplinească câteva condiții obligatorii: coduri EAN, ambalare adecvată, livrare în baxuri și navete conforme cu standardele de livrare și expunere la raft;
- Să trimită oferta completă la regionalitate@kaufland.ro și să trimită și. Mostrele se trimit la sediul central al Kaufland România, a precizat, pentru StartupCafe.ro, un reprezentant al firmei.
- Echipa de achizitori analizează oferta și revine cu feedback acolo unde este identificată oportunitatea de a colabora;
- Verificarea documentelor și certificărilor necesare;
- Listarea în sistem și stabilirea livrărilor.
Kaufland susține că furnizorii locali vor avea acum posibilitatea să livreze direct în magazine, fără a trece prin depozitul central – „o schimbare care reduce birocrația și oferă mai multă flexibilitate”.
Lanțul de hipermarketuri mai afirmă că a „simplificat partea de contracte, punând la dispoziția furnizorilor informații clare privind documentația necesară, volumele și standardele de calitate”.
„Am decis să alocăm achizitori dedicați acestui proiect pentru că ne dorim să fim un real sprijin pentru furnizorii mai mici, care poate nu sunt încă pregătiți să livreze în formatul de retail mare. Simplificarea procesului de contractare și ghidarea pas cu pas le oferă șansa de a-și face produsele cunoscute clienților noștri. Obiectivul nostru este să avem furnizori reprezentativi în fiecare oraș, pentru că știm cât de important este pentru clienți să regăsească în magazinele noastre produsele familiare din comunitatea lor,” a declarat Oana Lungu, Director Executiv Achiziții Kaufland România și Republica Moldova.
Exemple de produse românești: de la panificație și prăjituri până la lactate, mezeluri și vinuri
Prin această inițiativă, Kaufland afirmă că își propune să extindă gama de produse locale disponibile pe rafturi, de la panificație și prăjituri proaspete, până la lactate, mezeluri, vinuri, legume și fructe de la mici fermieri.
Furnizorii români se vor putea lista într-unul sau în mai multe magazine, „în funcție de notorietatea și capacitatea lor de producție”, iar apoi, în timp, vor putea „să crească organic și să devină furnizori naționali”, precizează Kaufland.
Lanțul de magazine susține că în anul 2024 a adus produse de peste 2,93 miliarde de euro de la furnizorii locali, reprezentând peste 80% din totalul cheltuielilor Kaufland România cu furnizorii.
Astfel, „65 de cenți din fiecare euro cheltuit la casele de marcat Kaufland merg direct către afaceri din România”, afirmă compania.
Kaufland România are un portofoliu de peste 19.500 de articole. Peste 85% dintre alimentele comercializate sunt de origine românească, potrivit firmei. Kaufland raportează 15,6 miliarde de lei investiți în România și peste 6,3 miliarde de lei virați la bugetul de stat sub formă de taxe și impozite, doar în ultimii 10 ani.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.600 de magazine în 8 țări și peste 157.000 de angajați.
În România este prezent de 20 de ani și a ajuns la o rețea de peste 190 de magazine pe piața de aici.