Româncele antreprenoare și nu numai sunt așteptate la un eveniment dedicat succesului femeilor în afaceri, organizat de La French Tech Bucharest, conform unui comunicat transmis, marți, StartupCafe.ro.
Cei interesați se pot înscrie AICI.
A patra ediție a evenimentului Inspiring Women in Business va avea loc pe 14 noiembrie 2025, la Universitatea Româno-Americană (Bd. Expoziției nr. 1B, București), începând cu ora 18:30, cu intrare liberă.
Evenimentul promite o experiență captivantă, cu o serie de sesiuni dinamice și pline de substanță, menite să motiveze, inspire și împuternicească participanții, spun organizatorii. Programul include două prezentări în stil TED și un panel de discuție, cu o selecție diversă de speakeri recunoscuți pentru viziunea, leadershipul și impactul lor în domeniile în care activează.
„Evenimentul Inspiring Women in Business nu este doar o celebrare a realizărilor femeilor – este un catalizator pentru conexiune, colaborare și dialog autentic despre leadershipul transformațional. Invităm pe toți cei pasionați de inovație, leadership și, mai ales, de promovarea femeilor în afaceri să ni se alăture pe 14 noiembrie pentru o experiență cu adevărat inspirațională”, a declarat Grégoire Vigroux, Președintele French Tech Bucharest.
Despre La French Tech
La French Tech este o inițiativă lansată de guvernul francez în 2014, cu scopul de a crea un efect de domino care să accelereze creșterea startup-urilor din domeniul tehnologiei, în Franța și în întreaga Europă.
Ceea ce a început ca o acreditare oferită orașelor franceze cu ecosisteme de startup-uri în plină dezvoltare s-a transformat într-un brand internațional, prezent astăzi în 70 de orașe din afara Franței.
În România, La French Tech a fost lansată în 2019. Entitatea locală este o asociație non-profit, care reunește peste 1.000 de membri. Cei 12 membri ai consiliului de conducere își dedică timpul, experiența și conexiunile, în mod voluntar, pentru a sprijini antreprenorii din startup-uri prin ghidare și networking de business.