Un fost pavilion de vânătoare de pe timpul lui Ceaușescu este scos la vânzare de celebra casă de licitații Sotheby’s, la sub 1 milion de euro. Proprietatea are peste 4 hectare și aproape 2.000 mp de clădiri, piscină, terenuri de tenis și heliport. Se află în mijlocul pădurii, la circa o oră de Brașov.
Proprietatea face parte din rețeaua de pavilioane de vânătoare dezvoltate în perioada regimului Ceaușescu. A fost construită în 1985, la Gura Siriului (județul Buzău), la doar o oră de mers de la Brașov. Ea este scoasă la vânzare de celebra casă de licitații Romania Sotheby’s International Realty, la un preț de pornire de 995.000 euro.
Redenumită „Hadar Chalet”, proprietatea a fost restaurată și extinsă în ultimele decenii. Domeniul are aproape 4,2 hectare și circa 1.800 metri pătrați construiți. Accesul se realizează pe un drum forestier de 4 kilometri, practicabil în orice anotimp.

Reședința principală este organizată pe mai multe niveluri și include: 8 camere duble, 2 junior suite, 3 suite deluxe și un penthouse, toate dotate cu băi proprii. Spațiile interioare sunt completate de zone de relaxare și socializare, săli de dining, bucătărie profesională, sală de recepție, sală de jocuri și sală de conferințe echipată pentru evenimente private sau întâlniri corporate.

De când a intrat în circuitul organizării de evenimente, proprietatea a găzduit peste 250 de nunți, dar și evenimente exclusiviste, în mijlocul naturii.
Domeniul dispune de o piscină exterioară, teren de tenis iluminat nocturn, grădină zen, fitness, foișor, terase panoramice și spațiu de joacă pentru copii.

Acolo se poate ajunge și cu elicopterul, o pajiște de pe proprietate fiind destinată aterizării. Este astfel asigurat accesul ușor dinspre orașe precum București, Brașov sau Sibiu.
Tot pe proprietate există și un „hambar” cu design rustic-modern, care poate fi utilizat pentru evenimente festive, conferințe sau activități private, se mai arată în comunicatul casei de licitații.