Bogdan Putinică, fost manager general Microsoft în regiunea EURA, preia conducerea unei companii de agenți cu inteligență artificială în 29 de țări, conform unui comunicat transmis, luni, StartupCafe.ro.
Liderul român preia, astfel, conducerea companiei Wonderful ca Executive General Manager în 29 de țări din Europa Centrală, de Sud-Est și CIS.
„Acest capitol îmi este atât nou, cât și familiar. Nou, deoarece tehnologia AI a intrat într-o fază decisivă, nu mai este doar o viziune detaliată pe slide-uri, ci un motor de creștere și transformare. Familiar, deoarece, în fond, mi-a plăcut întotdeauna să construiesc de la zero echipe, ecosisteme și idei care au un impact semnificativ”, a declarat Bogdan Putinică.
Cine este Bogdan Putinică
Românul a fondat, în anul 2000, compania de software IP Devel, unul dintre startup-urile tech cu cea mai rapidă ascensiune din România, care a trecut prin două tranzacții majore, fiind achiziționată de Adecco IT prin preluarea unui pachet de acțiuni în 2006 și, integral, de grupul suedez de software și servicii Enea în 2008.
Putinică a ocupat apoi poziţii executive de top management în cadrul Enea, iar în 2021 a preluat funcția de Country General Manager al Microsoft România, coordonând proiecte de transformare digitală la nivel național, inclusiv de adopție a soluțiior de inteligență artificială și implementarea cloud-ului guvernamental.
Bogdan are o expertiză vastă în multiple arii de business, fiind recunoscut pentru capacitatea sa de a construi echipe, de a inova și de a livra rezultate în piețe dinamice și complexe.
Din regiunile coordonate de Bogdan fac parte 29 de țări precum Polonia, Cehia, Țările Baltice, România, Grecia, Țările Adriatice, Moldova, Ucraina, Uzbekistan, Kazahstan și altele.
Compania IT Wonderful a fost fondată la începutul anului 2025 de Bar Winkler (CEO) și Roey Lalazar (CTO). Wonderful oferă o platformă integrată de agenți, care le permite companiilor să creeze, să gestioneze și să monitorizeze agenți AI care deservesc clienții prin voce, chat și e-mail, în orice limbă sau context cultural.
Firma a primit recent 34 milioane dolari printr-o rundă condusă de Index Ventures, la care au participat și fondurile de investiții Bessemer Venture Partners și Vine Ventures. Banii vor fi folosiți pentru dezvoltarea globală, spune Wonderful.