Un mic proiect cu fotovoltaice dezvoltat în comuna Secu din județul Dolj, de un startup care ar fi accesat fonduri UE, aduce în prim-plan o problemă de securitate care a intrat deja în atenția autorităților: rețelele transfrontaliere de obținere a cetățeniei române, care asigură liberă circulație în spațiul comunitar, nu doar pentru oameni, ci și pentru capital. Rețele în care se împletesc afacerile, politica și crima organizată. Când printre solicitanții de cetățenie se află soția unui oligarh ucrainean cu conexiuni la cel mai înalt nivel, povestea se complică.
Secu este o mică localitate din județul Dolj, cu numai 1.000 de locuitori, ascunsă într-o văgăună care se cască în mijlocul dealurilor domoale din apropierea Filiașului. Dacă nu ar exista indicatoare rutiere, nu ai crede că te apropii de o așezare omenească. Se spune că nici nemții nu au găsit dolina secretă, atunci când și-au trimis armatele către nesfârșitele câmpii rusești.
Culmile din jurul satului sunt însă inundate de soare. Cum terenul accidentat nu este bun pentru agricultură, el a devenit o țintă pentru investitorii în fotovoltaice. Unul dintre proprietarii din zonă este Viorel Țirei - fost director al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) Dunăre-Olt. El a moștenit circa 12 hectare, pe care le-a pus la bătaie pentru o centrală fotovoltaică dezvoltată cu fonduri UE.
Lipsa unei conexiuni puternice la magistrala de transport a energiei a dus însă la ajustarea din mers a proiectului inițial. A concesionat doar 4,5 hectare unei firme, care urma să investească circa 2 milioane de euro într-o centrală cu putere instalată de 3 MW.
Cine se află în spatele afacerii
Numele fondatorilor companiei care a concesionat terenul nu spune mare lucru. Sunt din Podari, de lângă Craiova, dar sediul firmei este în Vâlcea. Atrage însă atenția denumirea, care are rădăcină slavă: Vlastvas Energy SRL. Și ițele poveștii duc, într-adevăr, către Est, după ce administrator devine o altă firmă - Yar Energy and Service SRL.
YAR a fost fondată de Andrei Savcenco - cetățean român de origine ucraineană și de Credit Finance Investment SRL - reprezentată de către Tsera Volodimir. Ambele companii (YAR și Credit Finance) au sedii sociale prin comodat, de la Piramid Energy & Gas SRL.
La rândul ei, Piramid a închiriat spațiul de la Societatea Companiilor Hoteliere Grand SRL. Grand, care are și Hotel Marriot din București, este deținută de firma de construcții austriacă Strabag - controlată de oligarhul rus Oleg Deripaska, un apropiat al lui Vladimir Putin.
Puțin mai târziu, apare în schema afacerii un alt nume interesant - Lada Firtash (53 de ani). Ea preia firma de la cei menționați mai sus.
Lada este rusoaică prin naștere, dar are și un pașaport cipriot. Totuși, ea vrea să devină româncă cu acte, deoarece se simte „atașată față de România și față de poporul român” după cum a scris în cererea depusă la Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC).
Lada susține că mama sa - Lilia Ioniac (Dunaeva după căsătorie) - s-a născut în 1939 în Bucovina de Nord, teritoriu care a aparținut României până în 1940 - iar legea îi permite să „redobândească” cetățenia română. Lilia ar fi locuit la Dîmca (raionul Hliboca) - o localitate aflată la circa 15 kilometri de Vama Siret (județul Suceava), cel mai mare punct de trecere a frontierei în Ucraina. După ce s-a căsătorit cu Pavel Dunaev, Lilia ar fi plecat în Rusia, unde a născut-o pe Lada.
Numai că dosarul Ladei stă în procesare la ANC luni de zile, din cauza avalanșei de cereri pentru cetățenia română - care asigură nu numai libera circulație, dar și oportunități de afaceri în UE.
Cetățenia, cheia unor oportunități
Zeci de mii de dosare merg la verificare către instituțiile abilitate, inclusiv SIE și SRI, dar sistemul nu face față. Lada dă în judecată ANC și câștigă grăbirea procedurilor. Instituția îi refuză însă acordarea cetățeniei, iar motivul nu este clar. Conform motivării oficiale, ar fi vorba de lipsa unor documente din dosar. Am cerut lămuriri suplimentare, însă ANC nu a răspuns până la publicarea acestui text. Lada a și atacat decizia ANC în instanță.
Dar de ce este Lada importantă în toată această poveste? Pentru că este soția unui oligarh ucrainean - Dmytro Firtash (59 de ani) - care pare să aibă conexiuni atât la Kremlin cât și la Casa Albă.
Firtash și-a început afacerile la Cernăuți, apoi a ajuns la Moscova - unde și-a creat un adevărat imperiu în domeniul energiei. El a ajuns să controleze compania prin care Gazprom livra gaze Ucrainei. Lada lucra pentru o importantă filială a Gazprom.
Presa a scris că Firtash nu putea ajunge în această poziție influentă fără acceptul lui Vladimir Putin și ajutorul crimei organizate. Se spune că l-ar fi avut ca partener din umbră de Semion Mogilevich - șeful de origine ucraineană al mafiei rusești. Activiștii anticorupție susțin că Firtash era omul lui Putin în comerțul cu gaze din Ucraina.
În 2013-2014, magnatul l-a susținut pe președintele pro-rus Viktor Ianukovici. După ce acesta a fugit în Rusia, Firtash a fost arestat la Viena. El a plătit o cauțiune record de 125 de milioane de euro, dar a rămas blocat în capitala Austriei.
De peste 10 ani, Dmytro Firtash duce un război judiciar cu autoritățile din SUA, care cer extrădarea lui pentru implicarea într-un caz de corupție. El ar fi dat mită 18,5 milioane de dolari unor oficiali guvernamentali din India pentru obținerea unor licențe de exploatare a titanului, care ar fi urmat să fie livrat către producătorul american de aeronave Boeing.
Dar conexiunile lui Firtash merg și la Casa Albă.
În anii 2000, el intrase în afaceri cu Paul Manafort pentru realizarea unui hotel de lux în New York. În 2016, consultantul politic Manafort conducea campania care avea să-l facă pe Donald Trump președinte al SUA. De altfel, magnatul ucrainean a fost apărat și de Rudy Giuliani - fostul primar din New York și avocat al lui Donald Trump. S-a scris că avocații recomandați de Giuliani ar fi încercat să-l înfunde cu afacerile din Ucraina pe Hunter Biden, fiul democratului Joe Biden - contracandidatul lui Trump la Casa Albă.
În decembrie 2025, justiția austriacă a blocat extrădarea lui Firtash în SUA. În Ucraina, magnatul este considerat un trădător - pentru că afacerile sale ar alimenta mașinăria de război rusească.
Între timp, proiectul de la Secu merge înainte.
Vlastvas a organizat licitații pentru construirea centralei, care se face și cu bani din Fondul pentru Modernizare al UE. Au fost achiziționate invertoarele (90.000 euro) și panourile (245.000 euro). A fost anulată și se va relua licitația pentru achiziția echipamentelor destinate punctelor de transformare - estimate la 700.000 de euro, conform site-ului companiei.
Pe parcursul anului 2025, Lada a ieșit din societate, dar afacerea a rămas pe mâna unor persoane din același cerc ex-sovietic: Andrei Savcenco, Volodimir Tsera - Pridolob Ghenrieta.
Tot în același cerc de companii mai apar numele Iulianei Zăvulan - care a lucrat în trecut pentru Mechel, precum și al lui Bogdan Pocropivnii - șeful Camerei de Comerț și Industrie România - Kârgâzstan.
Unul dintre vicepreședinții CCIRK este Ilie Sucevan. Un anunț online apărut în 2025 declară nul un certificat de cetățenie emis de ANC pe numele Sucevan Ilie.
Investigația autorităților
De altfel, în decembrie 2025, în publicațiile online a apărut o avalanșă de anunțuri privind pierderea de certificate ANC de persoane care s-ar fi născut în Bucovina de Nord.
Tot în decembrie 2025, Parchetul General a anunțat o investigație de amploare privind dobândirea/redobândirea cetățeniei române pe baza unor documente falsificate. Au fost efectuate 37 de percheziții domiciliare, la o rețea de ucraineni rezidenți în România, dar și la complicii lor, avocați, notari, traducători și funcționari publici.
Numai în 2025 au fost depuse peste 900 de cereri de cetățenie care au legătură cu grupul investigat, anunță parchetul. Mulți sunt cetățeni ruși.
„Ulterior obținerii cetățeniei române, solicitanții obțin acte de identitate românești, în special pașaportul ce atestă astfel fraudulos că sunt cetățeni UE”, se arată într-un comunicat al PG.