Firma românească de publicitate Graffiti Plus (GRF+), specializată în consultanță în comunicare și brand marketing, a anunțat, într-un comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe.ro, că, joi, 22 ianuarie 2026, deschide oferta de acțiuni nou emise, disponibilă în cadrul rundei de plasament privat pre-listare adresată investitorilor de retail.
Valoarea minimă a ticketului de participare este de aproximativ 2.700 euro, iar subscrierile din primele 3 zile beneficiază de un discount special.
Agenția își propune să atragă aproximativ 500 de mii de euro de la investitorii interesați să dețină pachete minoritare de acțiuni GRF+ înainte de listarea companiei pe piața AeRO a Bursei de Valori București, estimată pentru primul semestru 2026.
Condusă de Irina Ciocan-Stănescu (CEO) și Bogdan Tomoiagă (președintele Consiliului de Administrație), GRF+ a obținut și fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru a-și finanța procedurile de listare pe bursă.
„La scurt timp după semnarea contractului PNRR pentru listare, GRAFFITI PLUS lansează runda de plasament privat, deschizând astfel oportunități unice pentru investitori: este singura ofertă de pre-listare disponibilă pe piața românească de capital pentru intrarea timpurie în acționariatul GRF+ care aduce totodată și statutul de investitor în industria de consultanță în comunicare din România. În cadrul acestei runde, investitorii benficiază de un discount de 20% pentru subscrierile din primele 3 zile, într-o ofertă realizată cu sprijinul Goldring, partenerul nostru în drumul către BVB“, menționează Bogdan Tomoiagă, președintele Consiliului de Administrație GRF+.
Compania intenționează să utilizeze sumele atrase de pe piața de capital – plasamentul privat deschis în perioada 22 ianuarie – 4 februarie, respectiv listarea pe piața AeRO care va urma anul acesta – pentru a finanța și facilita creșterea accelerată a agenției.
Prioritățile de business vizează dezvoltarea a 3 direcții de creștere (pharma & healthcare, sports & sponsorship, data-driven influencer marketing), respectiv integrarea tehnologiei AI într-o serie de procese de lucru-suport, dar și în dezvoltarea de produse noi, demers care va susține și potența productivitatea echipei.
Cu o istorie continuă de peste 25 de ani, GRF+ spune că este prima firmă din sectorul său de business care vine la Bursa de Valori București pentru a-și susține dezvoltarea.
Agenția mai afirmă că „si-a îmbunătățit continuu performanțele financiare în ultimii 10 ani, obținând constant profit net, iar în ultimii 5 ani și-a dublat cifra de afaceri, de la 5,23 milioane de euro în 2020, la 12 milioane de euro la finalul anului 2025 (potrivit estimărilor interne)”.
Firma și-a construit și un ecosistem de agenții afiliate: MOCAPP (influencer marketing), New Moon (digital), Kamrad (events), Syzygy (corporate & investor relations), respectiv MatchPlan (sports & sponsorship).
Printre „punctele forte” invocate de firmă se numără: „un portofoliu de clienți divers si rezilient, din domenii multiple, o echipă internă cu mix de generații - cea mai extinsă echipă de consultanți seniori certificați internațional dintr-o agenție din România (15% din echipă), pregătită pentru transformările tehnologice, respectiv o formulă de leadership stabilă, care a asigurat structură și disciplină financiară în ultima decadă”.
GRF+ are un portofoliu de clienți care cuprinde lideri globali din mai multe industrii, printre care: BCR, Carrefour, Coca-Cola HBC, Orange România, OMV Petrom, Samsung, Warner-Bros Discovery precum și alte branduri importante.
Afiliat exclusiv pentru România al rețelei globale Ketchum din 2012, GRF+ este agenția de consultanță pentru branduri și businessuri relevante în societate ce își propune să dezvolte un produs de comunicare integrat, cu o echipă multidisciplinară, axată pe crearea de conținut relevant.
Cu peste 70 de consultanți în echipă, GRF+ a primit zeci de distincții la competițiile de profil internaționale și a fost numită de patru ori Agenția Anului la Gala Romanian PR Award.
Portofoliul agenției include servicii de relații publice, strategie și servicii de creație, CSR și sustenabilitate, comunicare de criză, influencer marketing, evenimente, sports marketing.