Banca Transilvania (BT) și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) lansează un parteneriat pentru susținerea IMM-urilor din România, prin facilitarea accesului acestora la finanțări garantate, reducerea costurilor și simplificarea accesului la creditare.
Convenția de garantare semnată astăzi face parte din mecanismul de garanție de portofoliu pentru întreprinderile mici și mijlocii. Banca Transilvania va acorda credite de peste 1 miliard de lei în baza plafonului de garantare BID.
Garanțiile din partea Băncii de Investiții și Dezvoltare cresc posibilitatea firmelor de obținere a capitalului necesar pentru dezvoltare, reprezentând una dintre premisele creșterii sustenabile și accelerării finanțării economiei.
„Indiferent de contextul economic, România are nevoie să se uite către viitor. Din infrastructura critică necesară creșterii, pe lângă drumuri, autostrăzi sau digitalizare, avem nevoie și de dezvoltarea infrastructurii financiare. Produsele de garantare stimulează investițiile și avem convingerea că BID devine unul din partenerii esențiali de dezvoltare pentru economie și pentru sistemul bancar. Antreprenorii au experiența programelor de garantare și suntem convinși că așteaptă aceste vești cu nerăbdare. Este un program important pentru IMM-uri, iar aceasta îl face foarte important și pentru BT”, declară Tiberiu Moisă (foto), Director General Adjunct IMM & MidCorporate, Banca Transilvania.
„Parteneriatul cu Banca Transilvania marchează încă un pas solid în direcția firească: aceea de a transforma garanțiile BID în motor real al finanțării economiei românești. Cu fiecare bancă parteneră, creăm o punte mai sigură între potențialul antreprenorilor și capitalul de care au nevoie pentru a crește”, afirmă Dan Sandu, Director General, Banca de Investiții și Dezvoltare.
Detalii despre noul produs de finanțare
- Creditele sunt destinate cu prioritate investițiilor în echipamente, precum și dezvoltării și modernizării capacităților de producție. Finanțările pot fi, de asemenea, utilizate pentru finanțarea capitalului de lucru necesar creșterii afacerilor.
- Va facilita investiții în domenii cu impact în comunitățile locale și va stimula crearea de locuri de muncă.
- Suma maximă a garanție poate ajunge la 10 milioane de lei pentru fiecare credit.
- Garanția BID acoperă 70% din valoarea finanțării.
- Perioada maximă de garantare este de 10 ani.
Banca Transilvania are cel mai extins ecosistem de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii din România, cu peste 500.000 de clienți IMM și micro.
BT și Banca de Investiții și Dezvoltare au anunțat recent, tot în noiembrie, o primă convenție, pentru susținerea dezvoltării proiectelor de investiții destinate infrastructurii și comunităților locale, derulate de către Autoritățile Publice Locale și de companiile din subordinea acestora.
Articol susținut de Banca Transilvania