Banca Națională a României (BNR) a anunțat marți, 6 mai, că euro a depășit pragul psihologic de 5 lei, atingând valoarea de 5,03 lei.
Conform cursului de schimb afișat de BNR, pe 5 mai, în ziua în care președintele interimar Ilie Bolojan l-a numit pe vicepremierul și ministrul de Interne Cătălin Predoiu în funcția de premier interimar, 1 euro era cotat la 5,0378 lei.
Față de ziua anterioară, moneda euro a înregistrat o creștere de 6 bani, ceea ce reprezintă o depreciere de 1,2%.
Luni, 5 mai, ziua în care coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR-minorități s-a destrămat, după decizia social-democraților de a rupe acordul, în urma eșecului candidatului comun la prezidențiale, Crin Antonescu, de a ajunge în turul 2, iar Marcel Ciolacu și-a depus demisia din funcția de prim-ministru, cursul a fostde 4,9775 lei.
Vezi AICI cursul de schimb BNR.
În urma depășirii pragului psihologic de 5 le, ratele celor care au împrumuturi la bănci în euro vor crește ușor, arată HotNews.ro. De exemplu, dacă până acum aveai o rată la credit de 300 de euro (1491 lei la cursul de 4.97 lei/euro), aceasta va crește cu 18 lei, dacă euro urcă la 5,03 lei.
Cu toate acestea, economiștii consideră că depășirea pragului de 5 lei este un fenomen firesc. „Piața valutară este o piață în care intră și iese valută, iar cursul se stabilește între cerere și ofertă”, consideră economistul șef al BRD, Florian Libocor, pentru HotNews.ro.
În ultimele două luni, Banca Centrală a făcut eforturi pentru a ține leul sub pragul de 5 unități pentru un euro, iar asta s-a văzut în ieșirile din rezerva valutară ale României, gestionate de Banca Centrală.
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, susţine că, în condiţiile în care România s-ar confrunta cu ieşiri masive de capital, Banca Naţională este pregătită.
„Bineînţeles că ne pregătim pentru un scenariu postalegeri prezidenţiale. Suntem pregătiţi pentru eventuale ieşiri de capital, de fapt diminuarea intrărilor de capital. O nereînnoire a liniilor de credit, aşa cum erau în prezent ajung la scadenţă, nu se mai reînnoiesc şi se duc în altă parte. Bineînţeles că are impact asupra echilibrului pe piaţa valutară. Noi îl acoperim. Suntem pregătiţi”, a explicat Mugur Isărescu în februarie acest an, conform HotNews.ro.
Economiștii subliniază că principalele motive pentru care euro a depășit pragul de 5 lei sunt de natură economică. În același timp, un raport evidențiază impactul primului tur al alegerilor prezidențiale din 2025 asupra evoluției cursului valutar din ultimele zile.
Conform raportului, „după ce a tranzacționat în jurul celui mai scăzut nivel al perioadei, la 4.9750, EURRON a crescut ușor până la 4.9755 vineri și a depășit 4.9770, pe măsură ce victoria unui candidat suveranist în primul tur al alegerilor prezidențiale de duminica trecută a stârnit îngrijorare în rândul investitorilor. Ne așteptăm la o volatilitate mai mare în următoarele două săptămâni, înainte de al doilea tur, care va avea loc pe 18 mai”.
Conform HotNews.ro, după ce BNR a publicat marți datele privind cursul euro, cotația monedei europene la casele de schimb varia între 5,11 lei și 5,29 lei pentru un euro.