Firmele inovatoare din cele 6 județe ale regiunii Nord-Vest vor putea obține finanțări în schimbul unor pachete de acțiuni, printr-un nou fond de investiții de 30 de milioane de euro, susținut din fonduri europene și administrat privat de Fortech Ventures B.V., care a semnat un contract în acest sens.
Contractul a fost semnat joi, la Cluj-Napoca, de Marcel Boloș, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest, și Valentin Filip, managing partner la Fortech Ventures B.V. Fortech a fost desemnată ca manager de fond în urma unui proces de selecție pe care l-am anunțat anterior pe StartupCafe.ro.
Fondul de Investiții este un instrument financiar de peste 30 de milioane de euro dedicat start-up-urilor și IMM-urilor din cele 6 județe ale regiunii Nord-Vest: Cluj, Bihor, Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Sălaj.
„De data aceasta, nu mai vorbim doar despre fonduri nerambursabile, cu liste stricte și reguli care limitează deseori viziunea antreprenorilor. Vrem ceva mai bun pentru cei care își asumă riscuri, creează locuri de muncă și schimbă economia românească. Acesta este motivul pentru care lansăm un alt fel de ajutor: finanțare de tip equity” - a pecizat ADR Nord-Vest, într-un comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe.ro.
„Fondul investește direct în companii, devine pentru o perioadă un mic partener și ajută afacerea să crească exact acolo unde are nevoie. Nu dictează, nu limitează, nu îți spune ce să cumperi. Îți oferă libertatea de a face pașii care contează cu adevărat: tehnologizare, extindere, angajarea oamenilor potriviți, intrarea pe piețe noi” - mai spune ADR Nord-Vest.
Acest tip de sprijin nu oferă doar bani, propunându-și să contribuie cu „expertiză și responsabilitate” la succesul startup-urilor în care investește.
„Granturile au avut și ele rolul lor, au pus bazele multor afaceri și au fost extrem de utile. Dar ele sunt, de multe ori, soluții pentru investiții punctuale. În schimb, equity-ul îți poate schimba destinul ca antreprenor. Îți poate dubla sau tripla afacerea. Te poate duce în afara țării. Te poate transforma dintr-o firmă locală într-una de care vor auzi oameni din toată lumea” - mai susține ADR Nord-Vest.
Peste 46 de firme vor primi investiții prin noul fond equity
Un număr de 46 de companii din cele 6 județe eligibile vor putea beneficia de sprijin, prin noul fond de investiții.
Se caută „firme din domenii inovatoare, creative, high-tech, din industrii care cer curaj și viziune”.
„Acest fond marchează începutul unei noi ere. Europa încurajează tot mai mult investițiile inteligente, parteneriatele reale, disciplina financiară. Iar regiunea noastră este printre primele din România care îmbrățișează această direcție.Ne pregătim astfel pentru ceea ce va deveni norma în anii următori: sprijinul pentru IMM-uri nu va mai fi despre formulare și liste de echipamente, ci despre creștere reală, accelerată, autentică” - mai susține ADR Nord-Vest.
Contractul ADR Nord-Vest - Fortech Ventures are ca obiect „Servicii de administrare și implementare a Instrumentului Financiar Fond de Capital de Risc, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027. Valoarea estimată fără TVA este de 4,7 milioane de euro, conform anunțului de achiziție.
Programul Regional Nord-Vest este finanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, parte a Politicii de Coeziune a Uniunii Europene.