Granturi de până la 500.000 EUR pentru startup-uri de sănătate. Firmele trebuie să vină cu jumătate din bani și să accepte un viitor acționar Startup-urile și IMM-urile europene care dezvoltă tehnologii pentru sănătate pot solicita finanțări de câte 300.000-500.000 EUR prin programul Transformative Health Instrument 2027, derulat de EIT Health. Platforma de aplicare s-a deschis pe 15 iulie 2026, iar firmele interesate au termen până pe 16 septembrie 2026 să depună proiectele. Finanțarea vine însă cu două condiții importante....
Startupurile românești au semnalat finanțări de 95 milioane EUR în primele 6 luni din 2026. Dar cei mai mulți bani sunt încă în așteptare (Analiză) Startupurile românești au anunțat, pregătit sau vizat finanțări de aproximativ 95 de milioane de euro în primele șase luni ale anului, potrivit unei analize TechAngels, bazate pe informațiile publice din ecosistem. Numai 31% dintre semnalele urmărite se referă însă la runde deja atrase sau confirmate, în timp ce 69% indică finanțări aflate încă în pregătire,...
Fonduri UE de până la 120.000 EUR pentru firme. Sunt finanțate proiecte cu panouri solare, baterii, hidrogen și biogaz Startupurile și IMM-urile din România pot solicita finanțări europene de până la 120.000 EUR pentru dezvoltarea, testarea și demonstrarea unor tehnologii din domenii precum energia solară, bateriile, hidrogenul, biogazul sau captarea carbonului. Separat, firmele aflate într-o etapă mai timpurie pot obține granturi de până la 20.000 EUR pentru studii de fezabilitate, proiectare, digitalizare și alte...
BT România ETF crește rapid: active de peste 300 milioane lei și un randament de 20,16% BT România ETF, administrat de BT Asset Management, a depășit pragul de 300 de milioane de lei în active și a ajuns la peste 12.500 de investitori. Lansat în aprilie 2026, fondul a generat până la 10 iulie un randament de 20,16%, potrivit companiei. BT România ETF (BVB: BTBETRETF) a ajuns la peste 300 de...
Probleme la SME Eco-Tech 2026: Atenție la valoarea investiției și la alte greșeli”. „În perioada imediat următoare, vor fi transmise notificările” Unii dintre antreprenorii români care au aplicat la finanțările din programul SME Eco-Tech 2026, susținut din fonduri elvețiene, au făcut erori legate de valoarea minimă a investiției și de alte aspecte și riscă să piardă ajutorul, avertizează, vineri, Ministerul Economiei, explicând cum trebuie procedat. Vorbim despre programul SME Eco-Tech, program care are un buget total...
UE investește zeci de milioane EUR în 25 de proiecte de educație antreprenorială și cercetare aplicată, în România și alte țări Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT) a selectat 35 de proiecte care vor beneficia de finanțare în valoare de 70 de milioane de euro pentru a sprijini instituțiile de învățământ superior (HEI) din întreaga Europă, să „transforme cercetarea în inovare cu impact în lumea reală, să consolideze educația antreprenorială și să aprofundeze colaborarea cu...
LISTA 2026: Idei de afaceri românești și străine, cu investiții scontate de 1 milion EUR, la un accelerator susținut cu fonduri europene Acceleratorul de afaceri Vest Ventures, susținut cu fonduri europene prin Programul Regional Vest 2021-2027, anunță, miercuri, într-un comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe, încheierea primei cohorte a programului său de accelerare, un parcurs intensiv dedicat startupurilor early-stage cu potențial de scalare regională și internațională. Din peste 100 de idei de afaceri analizate, au fost selectate 9...
Finanțări 2026: Microîntreprinderile românești sunt eligibile în programul de fonduri elvețiene SME Eco-Tech, printr-o modificare de procedură (Ordinul 1065) Microîntreprinderile românești sunt incluse la finanțările din programul de fonduri elvețiene SME Eco-Tech 2026, cu buget total de 288 milioane lei, potrivit unui ordin al ministerului Economiei, care schimbă mult criteriile de eligibilitate din procedura de implementare a schemei. Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a publicat, marți, în Monitorul Oficial, Ordinul de ministru...
Ömer Tetik, mandat de încă patru ani pentru poziția de Director General al Băncii Transilvania Banca Transilvania anunță reînnoirea mandatului Directorului General, Ömer Tetik (foto), până în 2030. În prima jumătate a acestui an, au fost reînnoite mandatele altor trei membri din conducerea executivă a băncii, George Călinescu – Director General Adjunct Financiar, Oana Ilaș – Director General Adjunct Retail Banking și Leontin Toderici – Director General Adjunct Operațiuni. De...
Rabla Auto 2026: Înscrierile încep luni, 20 iulie. Condițiile și bugetul alocat sesiunii din acest an Programul Rabla Auto 2026 pentru persoane fizice începe luni, 20 iulie, ora 10:00, a anunțat, marți, Administrația Fondului pentru Mediu. „Românii care vor să își schimbe mașina veche și poluantă cu un autovehicul nou, mai eficient și mai puțin poluant, se vor putea înscrie în Programul Rabla Auto 2026 începând cu data de 20 iulie...