Alina Nica, avocata care le-a luat apărarea antreprenorilor cărora ANAF le cerea retroactiv TVA pe ultimii 5 ani, consideră că noua Lege 177/2026 privind anularea unor obligații fiscale, pentru inițierea căreia chiar ea a pus umărul de la început, nu acordă „o amnistie în sens clasic” și „nu iartă datorii reale”.
Într-o analiză transmisă comunității antreprenoriale StartupCafe, avocata bucureșteană arată că, prin noua lege, ANAF va anula din oficiu obligațiile în cauză, prin decizie de anulare comunicată contribuabilului.
„Un lucru merită spus clar: aceasta nu este o amnistie în sens clasic. Nu iartă datorii reale, ci recunoaște că acele creanțe nu ar fi trebuit să existe, pentru că au fost stabilite cu încălcarea dreptului european și a principiilor fiscale interne. Așadar, este o măsură de punere în conformitate” - consideră Alina Nica, fondatoare casei de avocatură Lawyeresse, din București.
Ea a menționat că președintele ANAF trebuie să emită, până spre finalul lunii septembrie, procedura de aplicare a legii. Alina Nica a explicat cum ar trebui să arate „un ordin bun, care chiar ajută la aplicarea deplină a legii”.
De asemenea, avocata și-a încheiat analiza cu un sfat util pentru antreprenorii eligibili: „Pe scurt, depuneți cerere de restituire, nu lăsați termenul legal să treacă…”.
Redăm integral analiza Alinei Nica, avocat în cadrul Lawyeresse:
Legea 177/2026: statul și-a reparat propria greșeală și, totodată, s-a apărat pe sine.
„Ce anulează, concret, legea privind firmele cu codul de TVA anulat, de ce era, inevitabilă și la ce trebuie să fie atenți antreprenorii de aici încolo.
Legea nr. 177/2026 privind anularea unor obligații fiscale a fost promulgată prin Decretul nr. 730/2026 și publicată în Monitorul Oficial nr. 700 din 24 august 2026. Intră în vigoare azi, 27 august. După luni de memorii, contestații, puncte de vedere și mii de antreprenori care și-au spus povestea, statul recunoaște, în sfârșit printr-o lege, o nedreptate pe care tot el a creat-o: firme cărora ANAF le-a anulat codul de TVA și cărora, ani mai târziu, le-a cerut retroactiv un TVA pe care nu l-au colectat niciodată.
Ce este anulat?
Legea șterge diferențele de TVA și accesoriile, adică dobânzile și penalitățile, stabilite prin decizii de impunere emise după anularea codului de TVA, în temeiul art. 316 alin. (11) lit. a), d) și e) din Codul fiscal actual, dar și al art. 153 alin. (9) din vechiul Cod fiscal, pentru perioadele cuprinse între 1 ianuarie 2019 și intrarea în vigoare.
Dar, aceeași lege acoperă și cooperativele agricole, pentru TVA-ul aferent achizițiilor de utilaje, începând cu 9 ianuarie 2024.
Așadar, ANAF nu va mai emite decizii de acest tip și va anula din oficiu obligațiile, prin decizie de anulare comunicată contribuabilului. Există o singură excepție, iar ea este justificată - cei care au colectat efectiv TVA de la clienți.
Un lucru merită spus clar: aceasta nu este o amnistie în sens clasic. Nu iartă datorii reale, ci recunoaște că acele creanțe nu ar fi trebuit să existe, pentru că au fost stabilite cu încălcarea dreptului european și a principiilor fiscale interne. Așadar, este o măsură de punere în conformitate.
De ce legea folosește și statului, nu doar firmelor
Fără această lege, statul rămânea expus. Practica ridica două mari încălcări ale dreptului european, iar ele se adună. Prima era legată de anularea automată a codului pentru simple neîndepliniri administrative. În cauza Cityland (C-164/24), pronunțată pe o procedură bulgară similară, CJUE a confirmat că radierea din registrul de TVA fără analiza comportamentului real al contribuabilului și fără dovada participării la o fraudă încalcă proporționalitatea și securitatea juridică. A doua viza transformarea TVA, care este o taxă pe consum, într-o penalitate patrimonială aplicată retroactiv, pentru o perioadă în care statul însuși interzisese colectarea, ceea ce este incompatibil cu Directiva de TVA. Deciziile de impunere sunt consecința directă a primei ilegalități, deci un prejudiciu produs contribuabilului. Peste acestea, cauza Salomie și Oltean (C-183/14), care vizează direct România, a pus în centru principiile pe care se sprijină acești contribuabili: securitatea juridică și încrederea legitimă a celui care s-a conformat unei practici administrative consolidate, fără să fi fost avertizat și fără o perioadă de tranziție rezonabilă.
Peste asta, statul își schimbase brusc propria interpretare după aproape 15 ani de practică constantă. Este o retroactivitate de fapt, contrară art. 15 alin. (2) din Constituție și normelor de tehnică legislativă. Iar pentru actele administrative nelegale, statul răspunde patrimonial (art. 52 din Constituție). În lipsa acestei legi, statul ar fi ajuns să datoreze despăgubiri acestor antreprenori pentru prejudiciul produs, de la insolvențe și executări silite până la afaceri închise, și risca, în plus, condamnări la Luxemburg. Legea 177/2026 nu poate fi văzăută, așadar, ca un ajutor oferit anumite firme, ci, citită corect, o limitare de pierderi pentru buget.
Tiparul pe care s-a scris prea puțin
S-a scris mult că „ANAF cere TVA din urmă”, dar prea puțin despre mecanismul care se repetă, aproape identic, de la un caz la altul. Iar el este esențial, pentru că arată că nu vorbim despre erori izolate, ci despre un tipar:
Mecanismul se repetă, aproape identic, de la un caz la altul. Întâi vine anularea, pentru motive administrative: codul este anulat pentru inactivitate, nedepunerea deconturilor sau declarații pe proprie răspundere, nu pentru fraudă.
Urmează conformarea contribuabilului, care emite facturi fără TVA, exact cum îl obligau legea și decizia ANAF, făcând fix ce i s-a cerut. Apoi vine validarea tacită, ani la rând: ANAF primește declarațiile fără TVA fără nicio obiecție, emite recipise care confirmă în mod expres statutul de neplătitor și include contribuabilul pe listele albe ale celor fără obligații declarative sau de plată restante. După patru sau șase ani, uneori după cincisprezece, se produce răsturnarea - la control, ANAF invocă art. 11 alin. (6) și (8) din Codul fiscal, o normă antifraudă gândită pentru cei care colectează TVA și nu îl varsă, și o aplică exact invers, unor oameni care nu au colectat nimic. Toate acestea, în absența oricărui prejudiciu real, pentru că TVA nu a fost colectat de la nimeni, beneficiarii nu au dedus nimic, iar lanțul a funcționat ca la operațiuni scutite, în condiții identice cu cele în care, în general, potrivit legii, operațiunile sunt scutite. Ceea ce încasa statul retroactiv era o îmbogățire fără justă cauză, obținută inclusiv prin invocarea propriei culpe. Iar peste tot planează absența îndrumării: deși Codul de procedură fiscală îi impune ANAF să informeze și să îndrume contribuabilii, aceștia nu au primit niciun avertisment. Dimpotrivă, majoritatea au aceeași poveste, în care funcționari ai ANAF le-au confirmat, în diferite contexte, că nu sunt plătitori de TVA.
Acesta este răspunsul la întrebarea „cum și-a făcut ANAF treaba aici”: pasivitate ani de zile, apoi agresivitate retroactivă, cu o normă folosită în afara scopului ei. Tocmai pentru că vorbim de un tipar, și nu de un accident, se putea și trebuia corectat prin lege.
Răspunderea pe care promulgarea o dezamorsează
Există un unghi pe care discuția publică îl ocolește, deși cântărește cel mai greu - cel al răspunderii statului. Codul administrativ (art. 573 și 575) și Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevăd că statul și instituțiile publice răspund patrimonial, din buget propriu, pentru pagubele materiale și morale cauzate prin acte administrative ilegale, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere ori prin nesoluționarea ei în termen. Condițiile sunt patru: un act administrativ ilegal, un prejudiciu real, legătura de cauzalitate și culpa autorității.
În cazul de față, pentru toate patru se poate argumenta pe larg cum sunt îndeplinite. Decizia de impunere retroactivă este actul ilegal, prejudiciul este cât se poate de concret, de la firme închise și conturi blocate până la oameni ajunși la insolvență, iar culpa aparține chiar organului fiscal.
Fiecare dintre miile de contribuabili afectați avea, în principiu, o acțiune în despăgubiri împotriva statului. Iar numărul lor real, adunând toate valurile, inclusiv anulările operate sub vechiul Cod fiscal, cel mai probabil depășește cu mult estimările vehiculate public.
Așadar, înmulțită cu numărul firmelor, se contura o răspundere în masă: despăgubiri care ar fi depășit cu mult TVA-ul pe care ANAF încerca să îl colecteze, la care s-ar fi adăugat dobânzi, cheltuieli de judecată și riscul unor condamnări la CJUE.
Prin anularea obligațiilor și restituirea sumelor, statul transformă un val de procese în despăgubiri într-o corectură administrativă aflată sunt controlul său. Prin urmare, legea este, pur și simplu, mai ieftină decât răspunderea pe care ar fi putut-o antrena aceste cazuri. De aceea, ea folosește și bugetului, nu doar antreprenorilor.
Există și un plan al răspunderii individuale, pe care legea nu îl anulează, dar cel puțin îl oprește din a se adânci. Codul administrativ prevede că funcționarii care semnează sau avizează acte administrative cu încălcarea legii răspund (art. 490 și 491), iar dacă li se dovedește vinovăția cu intenție, răspund chiar solidar cu instituția (art. 575).
Aceiași funcționari aveau, de altfel, dreptul de a refuza în scris semnarea unor acte pe care le considerau nelegale. Iar întregul tipar a atins, verigă cu verigă, principii pe care ANAF este obligată prin lege să le respecte: proporționalitatea, tratamentul egal în situații identice, profesionalismul întemeiat pe argumente legale și tehnice, respectul față de contribuabil, predictibilitatea și stabilitatea, plus obligația expresă de a-i îndruma pe contribuabili. Legea readuce ANAF, cel puțin pe acest dosar, în limitele propriilor principii.
Tocmai de aceea sper ca ANAF să elaboreze normele de aplicare cu bună-credință. Un ordin corect, care aplică legea deplin și fără obstacole, ar dezamorsa, la rândul lui, dorința legitimă a acestor oameni de a se îndrepta în continuare împotriva statului pentru actele emise în acest context. Un ordin restrictiv sau tergiversant ar face exact opusul - ar redeschide, inutil, calea proceselor pe care legea tocmai le-a închis.
Despre vocile critice
Este ușor să te declari împotriva unei legi. Am urmărit vocile critice și am văzut puține analize care să intre în argumentul de fond sau să privească în profunzime tiparul acestor cazuri. Am susținut, prin memorii adresate Guvernului, Ministerului Finanțelor și președintelui ANAF, prin punctul de vedere tehnic depus pe propunerea legislativă și prin articole de îndrumare, poziția acestor antreprenori, argumentat, și o susțin în continuare. Când statul îndreaptă, în sfârșit, din proprie inițiativă, o situație nedreaptă, reacția sănătoasă nu este să anulăm efortul celor care au făcut-o posibilă, ci să ne asigurăm că legea se aplică deplin și corect. De aici încolo, miza se mută pe aplicare.
Dar cei care au respectat legea?
S-a spus că legea îi defavorizează pe cei care „au respectat legea”, plătind, față de cei care nu au plătit. Argumentul merită un răspuns serios, pentru că pare corect fără să fie. El presupune că exista o obligație clară de colectare, pe care unii au respectat-o, iar alții au eludat-o. Însă tocmai asta este una din marile probleme - dacă doi contribuabili identici, cu codul anulat pentru același motiv, au înțeles diferit ce aveau de făcut, concluzia nu este că unii au fost corecți, iar ceilalți nu, ci că norma nu era clară. Iar de neclaritatea propriei legi răspunde statul, nu contribuabilul. Divergența de comportament nu dovedește culpa oamenilor, ci mai degrabă lipsa calității legii.
Cei care au declarat și au plătit TVA sunt, aproape sigur, un alt tipar. Cel mai probabil vorbim de contribuabili care chiar au colectat taxa de la clienți, pe care legea, corect, nu îi acoperă, sau de cei care au plătit o sumă contestată doar ca să scape de executare. Nu sunt cei virtuoși pedepsiți de amnistie, ci cazuri de fond diferite, iar a-i așeza în aceeași categorie cu restul este o comparație nepotrivită.
Mai există o probă pe care nu ar trebui să o treacă nimeni cu vederea: recipisele generate, ani la rând, de sistemul electronic al ANAF, în care acești contribuabili erau menționați drept „neplătitori de TVA”. Întrebarea firească este de ce genera statul, prin propriile sisteme, astfel de informări și ce ar fi trebuit să înțeleagă din ele un contribuabil de bună-credință. Răspunsul are o singură variantă onestă - exact ce scria acolo. Nu poți valida pe cineva ca neplătitor, prin propriile tale evidențe, ani de zile, și apoi să îl acuzi că s-a comportat ca un neplătitor.
Fiscul lucrează pe un teren tehnic pe care puțini contribuabili îl stăpânesc, iar această asimetrie de cunoaștere nu poate fi întoarsă împotriva lor. Dimpotrivă, Codul de procedură fiscală îi impune ANAF o obligație de îndrumare tocmai ca să o compenseze.
Când statul îți comunică, negru pe alb, că ești neplătitor, ai dreptul legitim să te bazezi pe asta. Este principiul încrederii legitime, pe linia jurisprudenței CJUE (Salomie și Oltean). Iar acolo unde norma este neclară, îndoiala se interpretează împotriva fiscului, nu a contribuabilului, potrivit principiului in dubio contra fiscum, pentru simplul motiv că fiscul este cel care scrie regula și tot el o aplică.
Așadar, întrebarea „dar cei care au respectat legea?” nu este un argument împotriva legii. Dusă până la capăt, ea devine încă un motiv pentru care legea era necesară și încă o dovadă că adevărata întrebare nu e de ce scapă unii de o datorie, ci de ce a existat vreodată acea datorie și cine răspunde pentru neclaritatea care a produs-o.
Ce urmează: ordinul ANAF și ce ar trebui să conțină
Legea îi dă președintelui ANAF 30 de zile de la intrarea în vigoare, deci până spre finalul lui septembrie, să emită, prin ordin, procedura de aplicare. Un ordin bun, care chiar ajută la aplicarea deplină a legii, ar trebui să cuprindă câteva lucruri:
- să prevadă anularea din oficiu, efectivă și rapidă. Legea nu a fixat un termen pentru emiterea deciziilor de anulare, așa că ordinul ar trebui să stabilească unul, scurt și cert;
- să clarifice că se opresc executările silite întemeiate pe aceste decizii. Atenție, legea în sine nu a preluat o suspendare automată a executării, așa că ordinul trebuie să acopere expres acest lucru;
- să stabilească un formular simplu de cerere de restituire și o listă minimă și clară de documente, nu o vânătoare de acte;
- să așeze clar regimul restituirii, în principiu 45 de zile de la cerere, cu dobândă pentru întârziere, potrivit Codului de procedură fiscală;
- să dea instrucțiuni unitare organelor fiscale, ca să nu apară interpretări diferite de la un județ la altul.
Ce poate și ce nu poate face ANAF. Poate anula din oficiu, scădea din evidență, restitui și opri emiterea de noi decizii. Nu poate, prin ordin, să restrângă sfera legii, să adauge condiții noi, să inventeze excepții sau să impună termene de decădere pe care legea nu le prevede. Ordinul trebuie să rămână doar o procedură de aplicare, nu o încercare de rescriere a prevederilor legii.
Capcanele care pot apărea pe parcurs pot consta într-un ordin întârziat sau vag, care lasă loc de tergiversare, în birocratizarea restituirii, prin liste lungi de documente, cereri respinse pe motive formale și termene interpretate în defavoarea contribuabilului. Calificarea abuzivă a unor cazuri drept „a colectat efectiv TVA”, doar ca să fie scoase din sfera legii. Și nesoluționarea în termenele prevăzute de lege a cererilor de restituire. Legea este clară, iar aplicarea ei ar trebui să urmărească atingerea scopului său în loc să devină de fapt un obstacol.
Sfat pentru antreprenorii care vor cere restituirea
Pe scurt: depuneți cerere de restituire, nu lăsați termenul legal să treacă, cereți expres dobânda pentru perioada în care statul v-a reținut sumele, Urmăriți decizia de anulare din oficiu, pe care ANAF trebuie să o emită din proprie inițiativă, și cereți-o în scris dacă întârzie. Nu semnați eșalonări sau alte acte pe sume care oricum urmează să fie anulate, ca să nu confirmați o datorie inexistentă. Dacă sunteți încadrat greșit la excepția celor care au colectat efectiv TVA de la clienți, contestați calificarea. Și păstrați tot dosarul, adică deciziile, recipisele, dovada includerii pe listele albe și deconturile fără TVA, pentru că sunt proba conformării voastre.
O precizare despre dobândă, ca să aveți așteptări corecte. Regula internă vă dă dobândă mai ales pentru perioada în care ANAF întârzie restituirea peste termenul legal. Dobânda pentru tot intervalul, de la data la care ați plătit efectiv sau ați fost executat, se sprijină pe dreptul european, în special pe cauza Irimie a CJUE, și nu este întotdeauna acordată din oficiu de ANAF. De aceea, dacă v- doriți, cereți-o explicit și cu acest temei, iar dacă vă este refuzată, fiți pregătiți că ar putea fi nevoie să o obțineți în instanță.
Litigiile care continuă, pentru că legea nu mulțumește pe toată lumea
Legea repară mult, dar, din păcate, ea nu repară tot. Rămân pe masa instanței cel puțin trei categorii. Prima - cei pe care legea nu îi acoperă, fie pentru perioade sau motive de anulare din afara sferei ei, fie pentru situații de fond diferite. Pentru ei, Cityland și Salomie și Oltean rămân argumentele de bază, direct în instanță. Pentru cei care merg mai departe, rămâne deschisă și calea unei trimiteri preliminare la CJUE pe efectele anulării codului. A doua - cei care vor mai mult decât restituirea. Aceștia sunt acei antreprenori împinși în insolvență, cu afaceri închise și pierderi reale, care pot cere despăgubiri pe temeiul răspunderii patrimoniale a statului pentru acte administrative nelegale (art. 52 din Constituție, art. 575 din Codul administrativ, Legea 554/2004). Asta deoarece restituirea sumei nu acoperă prejudiciul suferit între timp.
Ultima categorie sunt cei care se lovesc de rea-voință la aplicare. Dacă ANAF nu anulează din oficiu sau tergiversează restituirea, tăcerea și refuzul se atacă în contencios administrativ.
Rămâne, în fine, și problema de fond, pe care am semnalat-o încă de la început. Codul fiscal nu s-a schimbat încă. Legea nr. 177/2026 repară într-o anumită măsură trecutul, însă cauza acestor situații este încă acolo. Fără o clarificare a regulii și fără notificarea proactivă a contribuabililor înainte de anularea codului, nimic nu garantează că nu vom relua totul peste câțiva ani, cu altă cohortă de firme.
Cel mai clar exemplu că problema revine atunci când cauza rămâne neatinsă îl dau chiar cooperativele agricole. Prin Legea 10/2024, statul le mai ștersese o dată, din oficiu, diferențele de TVA pentru achizițiile de utilaje. Fiindcă regulile fiscale nu au fost însă clarificate, ANAF a continuat să emită decizii de impunere pentru situații similare, motiv pentru care Legea 177/2026 a trebuit să le acopere din nou, pentru perioada de după 9 ianuarie 2024. Aceeași greșeală, iertată de două ori, pentru că nimeni nu a schimbat între timp regula.
Concluzionând, Legea nr. 177/2026 nu este un act de clemență, ci recunoașterea, târzie dar necesară, că statul a greșit, și, citită corect, o măsură prin care statul se apără pe sine de propriile pierderi. Antreprenorii afectați merită să se bucure de ea, mai ales după stresul pe care această acțiune a ANAF l-a produs în viețile oamenilor din spatele acestor afaceri. Dar până când ordinul ANAF ajunge pe masă și restituirile ajung efectiv în conturi, sfatul rămâne același ca acum șase luni - nu lăsați garda jos. Legea repară nedreptatea, însă aplicarea ei corectă rămâne în continuare de urmărit și, eventual, de câștigat.
Odată cu publicarea legii, am primit numeroase întrebări din partea antreprenorilor afectați, a contabililor și a colegilor de breaslă. Pentru că răspunsurile nu încap într-un singur text, voi publica în perioada următoare o serie de materiale de opinie care pornesc de la aceste întrebări: cum se cere efectiv restituirea și ce capcane trebuie evitate, ce argumente de drept european rămân la îndemâna celor care merg în instanță și cum ar trebui să facturezi și să declari cât timp ai încă codul de TVA anulat. Le voi lua pe rând, pe măsură ce subiectul avansează”.
---
Citește și:
- Amnistia fiscală, în Monitorul Oficial: Ce urmează. Descarcă Legea 177/2026, privind patronii cărora ANAF le cerea TVA din urmă, pe 5 ani
- VIDEO. Situația antreprenorilor cărora ANAF le cere TVA pe ultimii 5-6 ani: „Termenele de soluționare a contestațiilor expiră în aceste luni în care nu se va întâmpla nimic” cu legea amnistiei – explicațiile avocatei Alina Nica
- ANAF: Peste 15.000 de controale pe TVA și 1,7 miliarde lei cerute suplimentar de la contribuabili din toată România, într-un an. Fiscul ne-a explicat cum a procedat „ca urmare a unor măsuri de anulare sau suspendare a codului de înregistrare în scopuri de TVA”, în cazul unor firme
- Un patron s-a trezit că ANAF îi cere TVA pe facturile din ultimii 6 ani, pe firmă. Ce sfaturi a primit pe Grupul Antreprenorilor din România
- Cazul antreprenorilor români cărora ANAF le cere TVA din urmă, pe ultimii 6 ani: Memoriul către premierul Bolojan, cu cele 9 soluții propuse de avocată