Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a majorat bugetul schemei de ajutoare de minimis de câte 25.000-70.000 EUR pentru digitalizarea organizațiilor neguvernamentale (ONG), din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Conform ordinului MIPE 5.615/2025, publicat în Monitorul Oficial din data de 22 octombrie, crește de la 4,5 milioane EUR la 7,5 milioane EUR bugetul schemei de minimis pentru ONG-urile care au activitate economică.
Majorarea se face prin mecanismul de supracontractare.
„Bugetul schemei de ajutor de minimis este de 7,5 milioane euro, echivalent în lei, din care 4,5 milioane euro fonduri nerambursabile finanțate din PNRR, la care se adaugă supracontractarea în valoarea de 2,2 milioane euro conform prevederilor art. 24, alin. 11 din OUG nr. 124/2021, rezultând un buget de 6,7 milioane euro și 0,8 milioane euro fonduri de la bugetul de stat [valoarea TVA aferente cheltuielilor eligibile, în cazul în care nu sunt cheltuieli deductibile, este suportată din bugetul de stat, în baza schemei de ajutor de minimis, în conformitate cu art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021]” - prevede ordinul ministrului Dragoș Pîslaru.
Reamintim că, prin Programul pentru digitalizarea ONG-urilor, din cadrul PNRR, organizațiile cu activitate economică aveau la dispoziție inițial un buget de 4,5 milioane EUR, iar, separat, ONG-urile fără activitate economică, tot 4,5 milioane EUR.
O serie de beneficiari, care au contactat StartupCafe.ro, s-au plâns că proiectele s-au aprobat târziu și nu au timp suficient să implementeze. Conform schemei, cel târziu până la finalul anului 2025 este termenul de implementare, iar oamenii aveau nevoie de o prelungire.
În perioada 29 aprilie-23 mai 2024, ONG-urile au depus 1.017 proiecte. Dintre acestea, 168 de proiecte au fost admise la contractare pentru banii europeni: 82 ONG-uri cu activitate economică și 86 ONG-uri fără activitate economică, pe bugetul inițial.
Valoarea finanțării nerambursabile se va determina în funcție de gradul de digitalizare a ONG-ului la finalizarea perioadei de implementare a proiectului (ca urmare a implementării proiectului), conform Indicelui economiei și societății digitale (DESI) 2021, astfel:
- 25.000 și 40.000 euro pentru îndeplinirea a cel puțin 5 criterii DESI;
- 40.001 și 55.000 euro pentru îndeplinirea a cel puțin 7 criterii DESI;
- 55.001 și 70.000 euro pentru îndeplinirea a cel puțin 9 criterii DESI.
Beneficiarii vor asigura din surse proprii o cofinanțare de minimum 5% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului.