Acceleratorul american de afaceri Y Combinator, la care companii din întreaga lume, inclusiv din România, au fost acceptate, lansează un nou mod de aplicare pentru studenții care vor să înființeze startup-uri, prin care sunt acceptați și finanțați imediat și își pot rezerva un loc în program mai târziu.
„Early Decision” permite studenților cu idei de afaceri să-și rezerve locul într-un lot viitor al programului. Astfel, un student care vrea să lucreze la propriul startup după absolvire se poate înscrie pe site-ul YC și poate să-și blocheze locul pentru o sesiune viitoare.
În funcție de aplicație, cei care sunt acceptați vor fi finanțați imediat, iar YC va păstra locul pentru absolvire, conform site-ului oficial.
„Este conceput pentru absolvenții care doresc să facă un startup, dar doresc și să termine școala mai întâi”, a spus Jared Friedman, partener Y Combinator, în videoclipul de lansare.
De asemenea, acceleratorul invită studenții care nu sunt întocmai siguri că vor să-și deschidă un startup și cei care nu sunt în ultimul an de studii pentru Early Decision.
În cererea de înscriere la Y Combinator, aplicanții au de ales între lotul viitor și o altă cohortă viitoare, spațiu unde pot scrie că aplică pentru Early Decision și de ce ar fi de luat în considerare ideea lor de startup.
Momentan, Y Combinator acceptă aplicații pentru programul din Iarna 2026, iar, conform paginii de „întrebări frecvente” (FAQ), acceleratorul de afaceri explică faptul că procesul este deschis pentru fondatori de startup de „oriunde în lume”.