Antifrauda ANAF a controlat patru firme din București și a descoperit că una dintre ele a înregistrat tranzacții fictive în evidențele contabile și în declarațiile fiscale, „cu scopul de a crea aparența unor operațiuni care în fapt nu au existat”, spune Fiscul.
În perioada noiembrie 2024 – iunie 2025, antifrauda a controlat patru firme din București, dintre care trei în calitate de furnizori și una de beneficiar, declarată cu activitate principală în repararea echipamentelor electrice, dar care desfășoară efectiv colectare de deșeuri nepericuloase.
Fiscul susține că firma (beneficiar) a înregistrat tranzacții fictive în evidențele contabile și în declarațiile fiscale, cu scopul de a crea aparența unor operațiuni care în fapt nu au existat. „Furnizorii nu au putut justifica livrarea efectivă a bunurilor și serviciilor facturate, iar aceste tranzacții au fost folosite doar pentru a crea aparența legalității cheltuielilor și a TVA aferente”, conform ANAF.
Fiscul mai spune că în scopul îngreunării controlului, reprezentanții firmelor furnizoare au pus la dispoziția inspectorilor doar o parte din documentele solicitate, însă verificările au fost susținute și prin analiza informațiilor din bazele de date ANAF, „dezvoltate în cadrul procesului de digitalizare”.
Valoarea totală estimată a obligațiilor fiscale este de peste 9,37 milioane lei compusă din TVA și impozit pe profit. Pentru recuperarea acestui prejudiciu antifrauda va sesiza organele de urmărire penală.
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat, într-un interviu pentru Economedia, că în 2025 ANAF va avea un sistem digital prin care controalele fiscale vor fi efectuate în funcție de riscul fiscal al firmelor, „punct ochit, punct lovit”, indiferent cine sunt patronii acelor societăți.
„Cu un sistem informatic digitalizat, real-time, eficient, care duce la controlul punct ochit, punct lovit, cu siguranță crește imediat gradul de conformare. Dar trebuie ca ANAF să ajungă acolo. Și vă asigur că după ce terminăm bugetul, cu toți ordonatorii principali de credite, în fiecare zi de asta ne vom ocupa: de digitalizare și presiune pe ANAF pentru a avea un sistem de colectare cum este în Polonia, cum este în Ungaria. Ungaria are 27% TVA și un gap de TVA minuscul. Lucrurile se pot face și în România dacă suntem perseverenți și dacă suntem consecvenți pe digitalizare”, a spus ministrul Finanțelor.
„Sunt convins că odată cu digitalizarea în sistemul informatic nu se mai vedea a cui este firma. Acesta este secretul sistemului informatic. Te duci punct ochit, punct lovit la o companie aleasă în funcție de analiza de risc, nu mai știi cine este proprietarul. Cu siguranță anul acesta veți avea controalele de acest gen, pentru că sistemul informatic deja poate să producă asemenea analize de risc”, conform ministrului Finanțelor.