Fondatorii români și din Europa din domeniul tehnologiei aflați la început de drum care dezvoltă software, soluții cu inteligență artificială și produse digitale se pot înscrie într-un program de 100 de zile, organizat de Make IT in Oradea, în urma căruia pot construi și lansa produsele, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro.
Cei interesați se pot înscrie AICI până pe 16 mai 2025.
Ediția din 2025 a incubatorului Bright Labs reprezintă o versiune complet regândită și face parte dintr-o nouă generație de programe adaptate la realitatea și ritmul actual, spun organizatorii.
Programul se adresează fondatorilor tech aflați la nivel de idee sau prototip, care dezvoltă aplicații SaaS, soluții AI, marketplace-uri și produse digitale scalabile, inclusiv instrumente pentru media, marketing și automatizare.
Organizatorii vor selecta aproximativ 30 de fondatori determinați să își valideze ideile rapid și să le transforme în produse reale. Timp de 100 de zile, participanții se vor reloca în Oradea și vor trăi o experiență intensivă, 100% fizică.
„Bright Labs este angajamentul nostru de a revitaliza optimismul și spiritul inovativ al noilor generații de fondatori. Este o experiență creată în jurul acestora, cu un obiectiv clar: să îi inspire să viseze măreț și să construiască soluții pentru probleme aparent imposibile”, a declarat David Achim, Director Program, Bright Labs.
Participanții vor beneficia de cazare gratuită, spații moderne de coworking, mese zilnice și sprijin operațional în programare și design, astfel încât toate resursele lor mentale și creative să fie dedicate dezvoltării produsului. Împreună cu mentori, experți tehnici și colegi de cohortă, vor parcurge cicluri rapide de build-test-learn, învățând direct din realitate, nu din teorii abstracte.
De-a lungul a patru ediții, inițiativa a reușit să aducă peste 170.000 EUR în granturi pentru startup-uri și să ofere mai bine de 1.500 de ore de mentorat, cu participanți veniți din Franța, Marea Britanie, Ucraina, Italia, Polonia, Bulgaria și Cehia. Media de vârstă a fondatorilor a fost de 27 de ani, reflectând o generație pregătită să construiască nu doar produse, ci ecosisteme economice viabile.
Obiectivul Bright Labs este atragerea și sprijinirea unei noi generații de fondatori care să creeze companii cu impact global și valoare adăugată mare. Sprijinit logistic și financiar de Primăria Oradea, Bright Labs face parte din strategia de dezvoltare pe termen lung a orașului ca pol de inovație în Europa Centrală și de Est.