Cea de-a opta ediție Fidelis din 2025 se va desfășura între 5-12 septembrie, a anunțat Ministerul Finanțelor într-o postare pe pagina de Facebook a instituției.
UPDATE: Joi, 4 septembrie, a apărut în Monitorul Oficial și Ordinul nr. 1.474/2025 privind noua emisiune de titluri de stat Fidelis.
---
Știrea inițială:
Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners & Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank.
Cei care vor să-și investească economiile în Programul FIDELIS, ediția din septembrie 2025, vor beneficia de dobânzi anuale neimpozabile, astfel:
În lei:
- de 7,20% - cu scadența la 2 ani
- de 8,20% - cu scadența la 2 ani pentru donatorii de sânge
- de 7,60% - cu scadența la 4 ani
- de 7,90% - cu scadența la 6 ani
În euro:
- de 3,10% - cu scadența la 2 ani
- de 4,10% - cu scadența la 2 ani pentru donatorii de sânge
- de 5,25% - cu scadența la 5 ani
- de 6,50% - cu scadența la 10 ani
Cei care au donat până în martie 2025, vor avea dobânzi preferențiale: astfel, primesc un punct procentual în plus la dobândă pentru titlurile de stat cu scadență de 2 ani, atât în lei, cât și în euro, precum și praguri minime de subscriere reduse de 10 ori, mai precizează Finanțele.
Donatorii-investitori beneficiază de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.
Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.
Ce trebuie să știi dacă donezi sânge
Pentru a putea dona sânge trebuie să îndeplinești următoarele condiții:
- să ai vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani;
- să fii cetățean român sau (în cazul străinilor) să ai rezidența legală pe teritoriul României de minim 1 an și să poți comunica minimal în limba română;
- să ai la tine un act de identitate valabil (C.I., pașaport, carnet de conducere, carnet militar);
- să ai o stare generală fizică și psihică bună;
- să ai greutatea >/= 50 kg;
- să ai tensiunea arterială sistolică între 10 şi 18 mmHg;
- să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni;
- să nu fii în evidență cu diverse afecțiuni în tratament (diabet, boli cardio-vasculare, hematologice, renale, infecțioase sau parazitare, reumatologice, neurologice, alergii etc.);
- să nu ai predispoziție la sângerare prelungită în caz de leziuni;
- femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, de alăptare, în perioada menstruală sau la mai puțin de 5 zile de la ultima zi a ciclului menstrual;
- rezultatele analizelor din sângele prelevat din deget, înainte de donare, să fie în limitele acceptabile pentru donare (hemoglobină, glicemie, calciu, trombocite);
- vene vizibile, bine conturate. Locul puncției să nu aibă eczeme sau iritații.
Alte beneficii pentru donatori:
- adeverință pentru transport, redus cu 50% pe metrou și STB SA;
- o zi liberă, plătită, de la muncă, sau adeverință pentru școală/facultate;
- bonuri de masă în valoare de 280 lei, valabile până la sfârșitul anului;
- o dată pe an donatorii pot face un set complet de analize de sânge, gratuit, la Centrul de Transfuzie Sanguină (la minim 1 lună distanță față de ultima donare).