Startup-ul francez Mistral, care dezvoltă inteligență artificială „open-source”, a anunțat că a obținut finanțare prin datorie de 830 milioane dolari, marcând prima sa majorare de datorii, pentru a cumpăra cipuri Nvidia care să alimenteze primul său centru de date, potrivit Reuters.
Finanțarea a fost posibilă printr-un consorțiu de 7 bănci, printre care se numără BNP Paribas, Crédit Agricole CIB, HSBC și MUFG.
Centrul de date, care este amplasat la aproximativ 30 km de Paris, este așteptat să devină operațional în al doilea trimestru al anului 2026.
Fondat în 2023, Mistral este unul dintre puținele startup-uri europene care construiesc modele fundamentale de AI pentru a concura cu giganți din domeniu ca OpenAI și Anthropic.
Firma a anunțat luna trecută că va construi centre de date în Suedia și că investește 1,2 miliarde dolari în acest plan.
Startup-ul a fost fondat de Arthur Mensch, Guillaume Lample și Timothee Lacroix.
Arthur Mensch, CEO-ul Mistral AI, este absolvent al Politehnicii din Paris, doctorand și fost cercetător pentru Deepmind Paris, divizia de cercetare în zona de inteligență artificială a Google.
Startup-ul, susţinut de gigantul american Microsoft, este specializat în dezvoltarea de modele AI cu „greutăţi deschise” (open-weight), adică sisteme ale căror „parametri”, ajustaţi în timpul antrenării pentru a îmbunătăţi performanţa, sunt publici şi pot fi modificaţi.
Mistral a obținut o finanțare de 1,7 miliarde EUR la începutul lunii septembrie 2025, așa cum am mai scris pe StartupCafe.ro. Runda a fost condusă atunci de gigantul olandez din domeniul semiconductorilor ASML, cu participarea Andreessen Horowitz (a16z), DST Global, Bpifrance, General Catalyst, Index Ventures, Lightspeed și NVIDIA.
„Această investiție reprezintă un pas concret spre construirea capabilităților independente în Europa, dedicate AI”, a declarat Arthur Mensch, directorul general al Mistral, într-un comunicat.
Deși este un producător de LLM-uri bine finanțat, strângând 2,8 miliarde EUR în total, compania se află în spatele competitorilor americani.