Compania de tehnologie financiară (fintech) Revolut, care are peste 4,5 milioane de clienți în România, a anunțat, luni, într-un comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe.ro, că a ajuns la o valoare estimată la 75 de miliarde de dolari, după finalizarea celei mai recente vânzări de acțiuni.
Tranzacția a fost condusă de firmele americane Coatue, Greenoaks, Dragoneer, Fidelity Management & Research Company, cu participarea unui grup de investitori precum Andreessen Horowitz (cunoscut și sub numele de a16z), Franklin Templeton și T. Rowe Price Associates, Inc.
Această vânzare a inclus și investiții din partea NVentures, divizia de capital de risc a gigantului NVIDIA.
Actualii angajați ai companiei au avut astfel posibilitatea de a vinde din acțiunile deținute, în cadrul acestei noi tranzacții. Revolut a realizat până acum cinci runde de vânzare care au vizat acțiuni deținute de angajații săi.
„Evaluarea de 75 de miliarde de dolari este susținută de evoluția susținută a companiei și de o performanță financiară solidă. Veniturile Revolut în 2024 au crescut cu 72%, ajungând la 4 miliarde de dolari, iar profitul înainte de impozitare a crescut cu 149%, ajungând la 1,4 miliarde de dolari. Acest parcurs a continuat și în 2025, astfel că baza globală de clienți retail a depășit 65 de milioane, în timp ce Revolut Business a atins venituri anualizate de 1 miliard de dolari”, spune compania în comunicatul transmis StartupCafe.ro.
În 2025, fintechul a obținut autorizația bancară finală în Mexic, licența bancară în Columbia și a marcat viitoarea lansare în India.
„Această etapă importantă oglindește progresul remarcabil pe care l-am făcut în ultimele 12 luni în concretizarea viziunii noastre de a construi prima bancă cu adevărat globală, deservind 100 de milioane de clienți în 100 de țări. Vreau să mulțumesc echipei noastre pentru perseverență și energie și pentru că a crezut că este posibil să construim un lider financiar și tehnologic global din Europa", a comentat Nik Storonsky, CEO și cofondator al Revolut.
„Nivelul de interes al investitorilor și noua noastră evaluare reflectă puterea modelului nostru de afaceri, care se bazează atât pe o creștere rapidă, cât și pe o profitabilitate solidă. Suntem încântați să primim alături de noi această nouă serie de investitori de talie mondială și așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu ei pentru dezvoltarea Revolut în viitor", a declarat Victor Stîngă, Chief Executive Officer (CFO) Revolut.
Fondată în anul 2015, la Londra, de Nikolai Storonsky, un antreprenor de origine rusă, și Vlad Yatsenko, un programator originar din Ucraina, Revolut a marcat în 2024 al patrulea său an consecutiv pe profit.
Compania are circa 5.000 de salariați la nivel mondial.
În anul 2024, Revolut a adăugat aproape 15 milioane de clienți noi la nivel global, ajungând la o bază de clienți de 52,5 milioane clienți la finalul anului (+38% față de 2023), în cel puțin 48 de țări. În prezent, compania are peste 65 de milioane de clienți în întreaga lume.
Revolut funcționează în Uniunea Europeană pe baza unei licențe bancare emise în Lituania. La finalul anului 2024, s-a deschis sucursala din România a Revolut Bank UAB. Astfel, clienții din România au migrat la entitatea românească, primind IBAN românesc propriu Revolut.