Administrația Fondului pentru Mediu a publicat joi o nouă listă care cuprinde 425 ecotichete în valoare de 6,5 milioane de lei depuse în cadrul Programului Rabla pentru persoane fizice.
După publicarea listei cu dosarele aprobate, AFM actualizează în aplicaţie statusul solicitantului în „beneficiar aprobat pentru finanţare”, conform unui comunicat al AFM.
În termen de 60 de zile de la obţinerea statusului „beneficiar aprobat pentru finanţare“, solicitantul persoană fizică are obligaţia să distrugă şi să radieze din evidenţa circulaţiei autovehiculul uzat, iar ulterior să încarce documentele în aplicaţia informatică și să introducă data radierii autovehiculului uzat.
„Prin aprobarea celor peste 420 de ecotichete, reconfirmăm sprijinul nostru pentru înnoirea parcului auto și reducerea poluării. Programul Rabla 2025 înseamnă mai puține mașini vechi pe șosele, mai multă siguranță și un pas real spre un transport mai curat și mai eficient. Acesta este un motiv în plus pentru care am ales să redirecționăm o sumă importantă rămasă disponibilă pentru mașini cu motorizare clasică și hibridă, întrucât cererea este evident mai mare, dar păstrăm sprijinul și pentru autovehiculele electrice”, a declarat Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.
Amintim că în contextul cererii ridicate pentru achiziția de autovehicule noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC), motociclete și autovehicule cu sistem de propulsie hibrid, AFM a decis redirecționarea a 45 de milioane de lei către această categorie de autovehicule, prin diminuarea bugetului alocat autovehiculelor electrice.
Solicitanții – persoane fizice se vor putea înscrie în aplicația informatică începând de joi, 6 noiembrie, ora 10.00 până la data de 15 decembrie 2025, ora 23.59, sau până la epuizarea fondurilor disponibile.
De asemenea, rămâne disponibilă înscrierea pentru achiziționarea autovehiculelor electrice, în limita noului buget disponibil.
Vezi AICI lista dosarelor aprobate sau descarcă documentul: