Platforma românească Flip, prin care se vând și se cumpără telefoane second-hand, business controlat de grupul eMag, a înregistrat pierderi tot mai mari.
În anul 2025, firma brăileană Flip Technologies SRL a avut venituri totale de circa 492 milioane lei, în creștere cu 24% față de 2024, conform datelor oficiale de la Ministerul Finanțelor. Cheltuielile au crescut și ele, iar firma a terminat anul 2025 cu pierderi de 23,6 milioane lei, în creștere cu 16,8% față de anul precedent.
Compania românească a raportat datorii de 51,6 milioane lei.
Flip a avut în anul 2025 un număr mediu de 301 angajați, cu 48 de oameni mai mulți decât în 2024. Între timp, echipa totală a companiei a ajuns la 333 de oameni, conform unui comunicat din luna mai 2026. Platforma românească operează în România și alte 3 țări: Bulgaria, Ungaria și Grecia.
În perioada aprilie 2025-martie 2026, pe toate cele 4 piețe, Flip spune că a ajuns la peste 800.000 de clienți, dintre care peste 65% sunt cumpărători. Valoarea totală a tranzacțiilor a depășit 100 milioane de euro.
Telefoanele mobile domină portofoliul, reprezentând peste 90% din totalul tranzacțiilor, însă compania vede un interes în creștere pentru celelalte categorii de pe platformă.
Valoarea medie a comenzii la nivel de portofoliu a crescut cu aproape 10% față de anul anterior, susținută de volume mai mari pentru modele high-end, precum versiunile Pro și Pro Max de la Apple sau Ultra de la Samsung.
„România este astăzi cea mai mare piață pentru Flip și unul dintre cele mai clare exemple că dispozitivele recondiționate au intrat într-o etapă de maturizare. Vedem acest lucru în comportamentul clienților: lunar, 1 din 3 clienți care achiziționează de pe Flip.ro sunt clienți recurenți. După depășirea pragului de 100 de milioane de euro în valoare totală a tranzacțiilor, următorul pas este să continuăm investițiile în tehnologie, diversificarea categoriilor și extinderea parteneriatelor de Buyback.”, a declarat George Moroianu, co-fondator & CEO Flip.
În anul financiar 2026, operațiunile din Bulgaria, Ungaria și Grecia au generat aproximativ 45% din veniturile totale. Comparativ cu anul anterior, piețele externe au înregistrat o creștere de peste 50%.
Platforma de e-commerce Flip a fost înființată la finalul anului 2019, de către 3 tineri antreprenori: Alin Luca, Alex Burghelia și George Moroianu.
Din 2021, Flip face parte din grupul eMAG.
Firma-mamă a eMag, Dante International, deține 62,62% din Flip Technologies, în acest moment, conform datelor colectate de platforma ListaFirme.ro. Dante este deținută, la rândul său, de Prosus, vehicul investițional al fondului de investiții sud-african Naspers.
De asemenea, fondul de investiții East Capital SA deține 17.32% din Flip Technologies. George Moroianu, co-fondator și CEO al Flip, mai are și el 17,38% din companie, iar Eduard Burghelia, 2,67%.
Dante International (eMag), compania care controlează Flip Technologies, a înegistrat în anul 2025 al doilea an consecutiv cu pierderi. În 2025, firma eMag a obținut venituri de 8,96 miliarde de lei (în scădere cu 1,15% față de anul 2024) și a ieșit pe pierderi de 370,68 milioane de lei (cu 93,6% mai mari decât în anul 2024), conform datelor oficiale.
