Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) spune, miercuri, într-un comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe.ro că o nouă majorare a salariului minim, „fără o reformă a fiscalității și fără măsuri care să reducă presiunea asupra mediului economic, riscă să devină o sursă suplimentară de venit pentru stat, nu un sprijin real pentru angajați”.
Patronatele nu vor susține o nouă creștere a salariului minim în actualele condiții fiscale, punctează FPIOR.
„Într-un context în care costurile de funcționare cresc, iar puterea de cumpărare este erodată de prețuri și taxe, FPIOR cere Guvernului să privească dincolo de valoarea brută a salariului minim și să analizeze cât ajunge efectiv în buzunarul angajatului și cât încasează bugetul public”, atrage atenția FPIOR, care reunește peste 1.000 de companii și reprezintă 24 de județe ale țării, plus municipiul București, 29 de patronate și peste 26 000 de angajați.
FPIOR susține că patronatele nu contestă nevoia oamenilor de a câștiga mai mult, ci „refuză să susțină o politică prin care nota de plată a scumpirilor generate, inclusiv, de deciziile statului este transferată tot către firme și salariați”.
În plus, președintele executiv al Federației, Călin Cozma, care a construit afaceri în HoReCa, evenimente și agricultură, avertizează că actualul mecanism fiscal transformă majorările salariale într-o povară pentru angajatori și într-o oportunitate de colectare pentru stat.
„Dacă statul vrea mai mulți bani de la noi, ar putea măcar să îi ceară cinstit, nu să îi pună în cârca cetățenilor. Pentru 200 de lei, statul încasează aproape 300. Dacă voiau să ajute cetățenii, ar fi anulat TVA la produsele de bază. Acestea nu sunt măsuri cinstite”, declară Călin Cozma, președintele executiv FPIOR.
Federația subliniază că opoziția patronatelor față de o nouă creștere a salariului minim, în actualele condiții, nu are legătură cu valoarea muncii oamenilor sau cu lipsa nevoii de venituri mai mari. Presiunea financiară asupra angajaților este evidentă, iar creșterea salariilor este necesară, spune FPIOR.
„Nimeni nu contestă necesitatea creșterii veniturilor tuturor angajaților, cu precădere a categoriilor celor mai vulnerabile, celor cu venituri mici. Dar fără o strategie corectă legată de acest aspect, doar creșterea fără discernământ a salariului minim va pune presiune mai mare pe firme și pe angajați. Obiectivul este scăderea taxări pe muncă pe veniturile mici. Să nu uităm ca suntem țara cu cea mai mare taxare pe venituri mici din UE”, afirmă și Valentin Șoneriu, președinte FPIOR.
El a mai spus că „Guvernul trebuie, la un moment dat, să înțeleagă că ar trebui să le lase acestor categorii de angajați mai mulți bani în buzunar, prin reducerea taxării veniturilor respective. Dacă vrea să aibă un impact real, ar trebui să existe zero impozitare pe salariul minim”. Șoneriu spune că, evident, această propunere trebuie corelată cu alte soluții care să nu afecteze bugetul statului.
Problema este însă că statul încearcă să răspundă unei probleme pe care tot politicile sale fiscale și economice au amplificat-o, transferând costurile către cei care muncesc și către companiile care îi angajează.
Datele invocate de patronate arată că, în cazul unei companii conduse de un antreprenor care își asumă direct riscurile activității, profitul brut anual rămas după cheltuieli ar ajunge la 24.699 de lei în scenariul unei majorări cu 300 de lei a salariului minim și la 23.538 de lei în cazul unei creșteri cu 500 de lei. Aproape 700.000 de firme ar fi expuse acestei presiuni, potrivit estimărilor prezentate de reprezentanții patronatelor.
„Nu poți să ceri permanent mediului privat să acopere nota de plată a unor decizii publice și să prezinți fiecare creștere de taxe sau de costuri drept o măsură în favoarea cetățeanului. Dacă vrei să crești veniturile oamenilor, trebuie să te asiguri că banii ajung la ei, nu că cea mai mare parte se întoarce la stat. Altfel, nu vorbim despre sprijinirea angajaților, ci despre o nouă metodă de colectare”, atrage atenția Călin Cozma.
Federația consideră că Guvernul trebuie să înceapă cu o analiză reală a efectelor fiscalității asupra salariilor și asupra companiilor, urmată de un dialog concret cu partenerii sociali. O politică salarială sustenabilă nu poate fi construită prin decizii unilaterale și prin transferarea succesivă a costurilor către angajatori și angajați.
FPIOR solicită ca orice discuție privind majorarea salariului minim să fie însoțită de măsuri care să reducă povara fiscală, să protejeze puterea de cumpărare și să permită firmelor să își păstreze capacitatea de a investi și de a crea locuri de muncă.
Salariul minim brut în 2026. Ce cost total suportă firmele în prezent
Reamintim că de la 1 iulie 2026, salariul minim brut pe economie a crescut cu aproximativ 6,8%, în timp ce salariul net, cel primit „în mână” de angajați, s-a majorat cu aproape 4,9%, inclusiv în firmele private din România.
Începând cu 1 iulie 2026, odată cu majorarea salariului minim brut la 4.325 de lei și reducerea sumei netaxabile la 200 de lei, salariul net este de 2.699 de lei, iar costul total pentru angajatori se ridică la 4.418 de lei. În aceste condiții, cheltuiala salarială a firmelor a crescut cu 284 de lei față de nivelul anterior.
Salariul minim actual este prevăzut de Hotărârea de Guvern (HG) nr. 146/2026:
„Începând cu data de 1 iulie 2026, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 4.325 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 166,667 ore pe lună, reprezentând 25,949 lei/oră”, prevede HG 146/2026.
Totodată, suma netaxată a scăzut de la 300 la 200 de lei la salariul minim, conform OUG nr. 89/2025 - „ordonanța trenuleț”.