ANAF a publicat în Monitorul Oficial ordinul care stabilește că procedura de mediere contribuabil-ANAF se va desfășura și prin platforma de videoconferință a MF și a Fiscului.
Amintim că firmele și alți debitori pentru care s-a început executarea silită din cauza unor datorii la ANAF pot face o clarificare a situației împreună cu Fiscul, prin această procedură de mediere.
Până de curând, mediere dintre contribuabil și ANAF avea loc doar la sediile instituției. De acum, antreprenorii și ceilalți contribuabili vor putea participa la întâlnirile cu reprezentanții ANAF de la distanță, fără să mai fie nevoie să se deplaseze la sediul Fiscului.
Modificarea este prevăzută în Ordinul nr. 992/2026 pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.757/2019 pentru aprobarea Procedurii de mediere, precum și a documentelor pe care debitorii le prezintă în vederea susținerii situației economice și financiare.
Ce formulare se actualizează
Ordinul nr. 992/2026 actualizează și lista formularelor utilizate în procedura de mediere. Printre acestea se numără:
- Notificare privind intenția de mediere
- Înștiințare privind organizarea medierii
- Proces-verbal privind rezultatul medierii
- Înștiințare privind organizarea medierii la sediul organului fiscal
- Înștiințare privind reprogramarea organizării medierii
- Înștiințare privind reprogramarea organizării medierii la sediul organului fiscal
Conform ordinului, Notificarea privind intenția de mediere poate fi depusă prin intermediul spațiului privat virtual (SPV) de către persoanele care au obligația depunerii prin această modalitate, la sediul organului fiscal sau prin poștă, după caz.
Noua modificare vine după ce ANAF a introdus, prin Ordinul nr. 705/2026, un sistem de videoconferință prin care contribuabilii pot discuta de la distanță cu reprezentanții Fiscului în cadrul unor proceduri precum controalele fiscale, inspecțiile fiscale sau verificarea situației fiscale personale.
Ce este procedura de mediere
Procedura de mediere se aplică debitorilor pentru care a fost demarată procedura de executare silită prin comunicarea somației și care, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia, depun la ANAF o notificare privind intenția de mediere.
Pentru firmele care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, notificarea se depune de către debitorul care le-a înființat la organul fiscal competent pentru administrarea obligațiilor fiscale datorate de acesta.
Obiectul procedurii de mediere îl reprezintă obligațiile fiscale, amenzile de orice fel, precum și alte creanțe bugetare, individualizate în somația pentru care a fost depusă notificarea privind intenția de mediere
Procedura de executare silită se suspendă de la data la care debitorul notifică organul fiscal.
Procedura de mediere constă în clarificarea situației obligațiilor înscrise în somație, dacă respectivul debitor are obiecții cu privire la acestea și analiza de către organul fiscal împreună cu debitorul a situației economice și financiare a debitorului în scopul identificării unor soluții optime de stingere a obligațiilor, inclusiv posibilitatea de a beneficia de înlesnirile la plată prevăzute de lege.
Accesează și descarcă Ordinul nr. 992/2026 pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.757/2019 pentru aprobarea Procedurii de mediere, precum și a documentelor pe care debitorii le prezintă în vederea susținerii situației economice și financiare.