Programul Mega Image „Gusturi Românești de la gospodari” a ajuns la 11 ani, timp în care rețeaua de magazine a ajuns să fie parteneră cu peste 350 de producători locali și cooperative care cultivă responsabil legume și fructe doar în sistem tradițional, direct pe sol, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro.
Compania de comerț spune că investiția în program a ajuns, în ultimii 2 ani, la 3,3 milioane de EUR, bani care au acoperit suportul oferit producătorilor prin inputuri necesare pentru cultivare precum: semințe și fertilizatori necesari culturilor, prin oferirea de tehnologii pentru combaterea biologică a bolilor și dăunătorilor, dar și prin efectuarea de analize de sol, apă și reziduuri, obținerea certificării Global Gap și altele.
În primele 9 luni din 2025, prin program s-au livrat 16.200 tone de legume și 7.000 tone de fructe în magazine. De asemenea, în prezent, aproximativ 111 producători din program sunt deja certificați conform standardelor europene de siguranță alimentară.
„Programul aduce beneficii pentru fiecare parte implicată: pentru consumatori, care pot cumpăra în sezon legume de la producătorii locali, sigure, controlate în fiecare etapă de creștere; pentru producătorii locali, prin stabilitate financiară și prin formarea lor continuă în legumicultură, în agricultura sustenabilă, prin consultanță de specialitate, cu impact direct asupra dezvoltării agriculturii locale”, a declarat Mircea Moga, CEO Mega Image.
Toate legumele și fructele proaspete Gusturi Românești sunt analizate constant în laboratoare autorizate si acreditate la nivel european înainte de a ajunge la raft în magazine. Astfel, peste 2000 de buletine de analize pentru siguranță alimentară au fost realizate sau sunt în curs de realizare până la final de an, cu un procent de 97% conformitate privind calitatea și siguranța alimentară, în raport cu legislația în vigoare, spune compania.
Fondat în 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 992 de magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iași, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte, Timișoara, Bacău, Focșani şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image & Shop&Go. Rețeaua face parte din Ahold Delhaize Group, retailer internaţional ce operează în prezent pe trei continente.