Firmele ar trebui să se aștepte în 2026 la controale ANAF mult mai bine pregătite și mai eficiente, a avertizat un specialist în taxe la un eveniment de legislație și fiscalitate la care a participat și StartupCafe.ro.
Întrucât autoritățile fiscale au acum acces la mult mai multe informații decât în trecut, inspectorii ANAF vor veni la controale deja mai bine documentați și vor ajunge mai rapid la concluzii, conform specialistului. „S-a transparentizat fluxul de informații”, a spus Alex Milcev, partener și lider al departamentului de asistență fiscală și juridică al EY România și Moldova la evenimentul TaxEU 2026.
Astfel, utilizarea datelor de către ANAF începe să se apropie tot mai mult de așteptările pe care le aveau de mai mult timp specialiștii în fiscalitate.
„Așteptați-vă ca inspectorii care o să pună întrebări sau o să vă solicite să fie mult mai bine informați decât în trecut. Cred că a trecut perioada de controalelor când veneau inspectorii și ziceau: „dați-ne și nouă balanța de verificare” sau ceva, și începea o corvoadă de un an de zile de verificări, tot felul de întrebări și așa mai departe. O să fie mai puțin din aceste lucruri”, a declarat Milcev.
Controalele fiscale derulate de ANAF vor deveni „mai profesionalizate” și mai „eficiente” în perioada următoare, cu verificări mai bine țintite și concluzii trase într-un timp mai scurt, a arătat specialistul în fiscalitate.
„Dacă nu sunteți pregătiți sau aveți niște vulnerabilități, ele vor fi descoperite mult mai ușor. De fapt, pe această așteptare, cred că trebuie să vă structurați și strategia”, a spus el.
În plus, nivelul de pregătire pentru acțiunile ANAF trebui să fie mai aprofundat și asumat din timp.
Cum a arătat activitatea de control a ANAF în 2024 versus ultimele date disponibile pentru 2025
Alex Milcev a prezentat, în cadrul conferinței de fiscalitate, date din rapoartele ANAF privind activitatea de control din perioada 2024 - primul semestru din 2025.
Verificările documentare au înregistrat o creștere semnificativă în primul semestru al anului 2025, ajungând la 18.241, față de 13.563 în aceeași perioadă din 2024.
„E o creștere reală și ne așteptăm, când o să avem și raportul pentru sfârșitul anului 2025, să vedem o creștere mare față de întregul an 2024”, a spus specialistul în fiscalitate.
El a mai punctat, în acest context, că aceste evoluții reprezintă o dovadă a faptului că ANAF a început să utilizeze efectiv datele colectate prin sisteme digitale precum SAF-T, e-TVA și alte instrumente similare. Potrivit acestuia, informațiile raportate de contribuabili se reflectă deja în activitatea de conformare.
„Unele dintre acele verificări rezultă în controale inopinante, inspecții fiscale, majoritatea nu rezultă, adică se confirmă pe bază de analiză de risc, pe bază de altfel de analize”, a mai precizat el.

În ceea ce privește verificările documentare efectuate la persoane juridice, datele indică o creștere semnificativă în primul semestru din 2025 ajungând la 12.842, comparativ cu 9.734 în aceeași perioadă a anului 2024. Și în cazul persoanelor fizice se observă o creștere a verificărilor documentare în semestrul I 2025, numărul acestora ajungând la 5.399, față de 3.829 în semestrul I 2024.
„În creștere și proporție se păstrează destul de constant. Tot focusul pe persoane juridice se răsfrânge și asupra persoanelor fizice, ceea ce e o concluzie interesantă apropo de focus și atenție și analiza datelor de către ANAF și zic eu că indică și la ce trebuie să ne așteptăm în 2026. Utilizarea datelor și acele statistici o să devină și mai relevante”, a adăugat Milcev.
Conform datelor prezentate de Milcev, controalele inopinate ale ANAF au scăzut ușor în primul semestru din 2025 comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent. Dacă în primul semestru din 2024 au fost înregistrate 5.836 astfel de verificări, întregul an 2024 a însemnat 11.513 controale, iar în primele șase luni din 2025 numărul acestora a ajuns la 4.528.
Totodată, în primul semestru din 2025, ANAF a efectuat 11.144 inspecții fiscale, un nivel aproape similar cu cel din aceeași perioadă a anului 2024, când au fost 11.163 inspecții. În întreg anul 2024, numărul total al inspecțiilor fiscale a fost 21.387.
În fine, notificările de conformare emise de ANAF au înregistrat o scădere în primul semestru din 2025, comparativ cu 2024. Dacă în semestrul I 2024 au fost 9.439 astfel de notificări, întreg anul 2024 a însumat 15.432, iar în semestrul I 2025 numărul acestora a scăzut la 6.660.
---
Citește și:
- Controale ANAF 2026: Șeful Fiscului anunță ce firme vor fi vizate / Cum vede relația inspector – contribuabil: „Omul ăla aduce 200 de documente și el își păstrează opinia”
- „ANAF trebuie să se comporte diferit cu contribuabilul onest”. Problema recunoscută de șeful Fiscului și situația cu care se confruntă mulți antreprenori la controalele fiscale