Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat, marți, într-un comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe.ro, că a finalizat activitățile de control pentru „a demara Campania de plată în avans” a subvenției europene pentru fermieri, la timp, începând cu data de 16 octombrie 2025.
APIA a terminat astfel controalele aferente Campaniei 2025, respectiv controlul clasic pe teren și controlul prin monitorizare a suprafețelor.
La nivel național, în cadrul controlului clasic, inspectorii APIA au verificat toți fermierii incluși în eșantionul de control, respectiv 10.085 de exploatații agricole din sectorul vegetal, totalizând o suprafață de 1.399.367 hectare și 318.347 parcele controlate la fața locului.
În paralel, controlul prin monitorizare, desfășurat pe baza imaginilor și datelor satelitare obținute de la sateliții Sentinel ai programului Copernicus, a vizat un număr de 688.804 fermieri cu 5.591.760 parcele (culturi) controlate.
„Rezultatele indică un procent de 98,46 % parcele conforme (codificate „verde” în sistemul de monitorizare), ceea ce demonstrează eficiența utilizării noilor tehnologii de imagistică în vederea stabilirii eligibilității parcelelor agricole declarate în cererile de plată” - spune APIA.
La acest moment, APIA menționează că se află „în plin proces” de procesare a rapoartelor de control în sistemul informatic, „pentru a demara Campania de plată în avans începând cu data de 16 octombrie 2025”.