Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, și premierul Ilie Bolojan au prezentat vineri un nou pachet de măsuri, prin care ar urma să se combată cazurile în care românii nu își plătesc impozitele la bugetele locale.
Potrivit lui Attila Cseke, Guvernul va propune următoarele măsuri, care vizează persoanele fizice:
- Condiționarea cumpărării mașinilor personale. „La achiziționarea de autoturisme, cumpărătorul va putea cumpăra autoturisme și le va putea înscrie pe numele lui, atunci când are toate datoriile plătite, Astăzi, conform legii, doar vânzătorul este obligat să aducă certificat de atestare fiscală. Cumpărătorul, care, în această tranzacție, dispune și de fonduri, nu are această obligație”, a spus ministrul.
- Condiționarea lucrărilor de construcție. „Autorizațiile de construire vor putea fi eliberate doar cetățenilor care și-au achitat aceste taxe și impozite locale sau amenzi contravenționale”.
- Firme private de recuperare a datoriilor la bugetele locale. „Vom propune ca autoritățile locale, primăriile, să poată externaliza către firme de executare fiscală încasarea debitelor scadente. Cheltuielile cu executarea vor fi în sarcina debitorului”.
- Amenzi mai mari. Guvernul va propune o prevedere care se referă la facilitatea acordată contravenienților care plătesc amenda în termen de 15 zile. În prezent, ei pot plăti jumătate din valoarea minimă a amenzii respective, dar acum Guvernul vrea să-i oblige pe contravenienții bun-platinici să achite jumătate din amenda aplicată (care poate fi mai mare decât valoarea minimă a amenzii prevăzută pentru acea abatere).
- Suspendarea permisului auto . „Vom propune ca suspendarea permisului de conducere să aibă loc în cazul in care amenzile contravenționale de circulație nu sunt achitate în 90 de zile de la comunicare. Vom propune ca restituirea permisului de conducere suspendat să aibă loc sub condiția dovedirii achitării tuturor debitelor pe care le are cetățeanul posesor de acest permis. Dacă e un debit scadent care nu e achitat permisul de conducere nu se restituie până la achitarea acestui debit”.
- „Lista rușinii” și secretul fiscal. „Vom propune modificarea Codului de procedură fiscală, care astăzi spune că sunt informații secret fiscal datele de identificare a contribuabilului, natura și cuantumul obligațiilor fiscale și multe astfel de noțiuni. Vom propune eliminarea de la secretul fiscal a acestor informații care privesc un contribuabil, natura datoriilor - dacă ele provin din impozite pe imobile, pe autovehicule, din amenzi contravenționale - și cuantumul acestor debite, astfel încât autoritățile locale și centrale să poată publica pe site aceste informații, într-o transparență totală”, a spus ministrul Cseke. Astfel, persoanele fizice care au datorii la bugetul local vor putea fi expuse pe liste de datornici, pe site-urile primăriilor respective.