Fondatorii Fitbit au lansat anul acesta un startup de inteligență artificială pentru monitorizarea sănătății familiei, iar acum au anunțat primul dispozitiv hardware dezvoltat de noua echipă: o brățară inteligentă, potrivit TechCrunch.
Luffu Link este o brățară care monitorizează sănătatea generală a purtătorului, atât fizică, cât și mentală. Dispozitivul purtabil combină detectarea sănătății pe tot parcursul zilei, înregistrarea vocală, conștientizarea locației și posibilitatea de a primi ajutor de la contacte de încredere într-un singur dispozitiv, chiar și atunci când nu este niciun telefon în apropiere.
Brățara se poate conecta prin LTE (4G) și costă 250 dolari în precomandă. Primele produse vor fi disponibile la începutul anului 2027.
Utilizatorii pot apăsa un buton pentru a capta informații pe moment prin voce, cum ar fi actualizări despre medicamente, simptome, mese, dispoziție, mementouri și altele. Aplicația organizează apoi aceste informații și le integrează în contextul mai larg al familiei.
Dispozitivul purtabil colectează, de asemenea, în mod continuu date standard despre sănătate și bunăstare, cum ar fi activitatea, somnul, ritmul cardiac în repaus, caloriile arse, variabilitatea ritmului cardiac (HRV) și frecvența respirației, pentru a identifica tipare zilnice, a urmări schimbările în timp și a oferi informații sau alerte personalizate.
Dispozitivul folosește GPS integrat pentru a ține contactele de încredere informate despre locația purtătorului, inclusiv unde a fost și când intră sau părăsește anumite zone.
Luffu Link completează aplicația lansată la începutul anului, care folosește inteligență artificială în fundal pentru a colecta și organiza informații despre familie, a învăța tiparele zilnice și a semnala schimbări notabile.
Firma este fondată de Eric Friedman și James Park, co-fondatorii produselor Fitbit. Ei au creat dispozitivele inteligente pentru monitorizarea activității fizice în anul 2007, care mai apoi au fost cumpărate de Google pentru 2,1 miliarde dolari, așa cum s-a mai scris pe StartupCafe.ro. Înainte de această tranzacție, Fitbit a cumpărat startup-ul românesc de smartwatches Vector Watch, în anul 2017.
Când Google a finalizat achiziționarea Fitbit în ianuarie 2021, James Park a rămas ca vicepreședinte și director general al Fitbit. Cei doi au plecat la începutul anului 2024 din Google, odată cu reorganizarea echipelor care lucrau la produsele hardware din cadrul gigantului american.